Băsescu: Băncile vor parteneriat cu Guvernul, dar încă nu se întâmplă mare lucru
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a cerut recent băncilor din România să facă un parteneriat cu Guvernul, la care acestea au răspuns pozitiv, "dar încă nu se întâmplă mare lucru".
Băsescu: Băncile vor parteneriat cu Guvernul, dar încă nu se întâmplă mare lucru (Imagine: Mediafax Foto)
El a făcut această afirmaţie la o conferinţă a investitorilor străini în România, în contextul în care le-a cerut acestora un parteneriat cu Guvernul legat de posibilitatea creşterii şomajului.
"În mod categoric vom avea creşteri de şomaj, dar, probabil, aşa cum am cerut băncilor la un moment dat un parteneriat cu Guvernul - pe care vă mărturisesc că au spus da, dar încă nu se întâmplă mare lucru, probabil va mai trebui să avem o întâlnire în perioada următoare -, la fel vă cer şi dumneavoastră un parteneriat, în a încerca să diminuăm la maxim efectele crizei asupra oamenilor, pentru a nu ajunge în criză socială", a spus Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, la începutul lunii martie, cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi reprezentanţii celor mai importante 12 bănci.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Şeful statului a spus, după acea întâlnire, că va stimula "parteneriatul bănci- Guvern-Banca Naţională", precizând că are şi obligaţia constituţională în acest sens.
Băsescu a precizat că a luat notă de problemele de legislaţie cu care se confruntă domeniul bancar şi va ţine cont de acestea la promulgarea acestor legi care vin din Parlament.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO