Băsescu îi cere lui Vreme să realizeze unificarea infrastructurilor de transmisie a bazelor de date

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, vineri, noului ministru al Comunicaţiilor, Valerian Vreme, să-şi facă o prioritate din aplicarea deciziei CSAT privind unificarea infrastructurilor de transmisie baze de date până la sfârşitul anului şi deschiderea lor către public.

Urmărește
46 afișări
Imaginea articolului Băsescu îi cere lui Vreme să realizeze unificarea infrastructurilor de transmisie a bazelor de date

Băsescu îi cere lui Vreme să realizeze unificarea infrastructurilor de transmisie a bazelor de date (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Aş vrea să plec tot de la o întâmplare de curând când zeci de mii de oameni au fost trimişi în mod ridicol la ghişee să-şi plătească dările către stat şi să-l atenţionez pe noul ministru al Comunicaţiilor că există o hotărâre CSAT care obligă la unificarea infrastructurilor de transmisie baze de date până la sfârşitul anului. Vă rog să faceţi o prioritate din acest lucru şi să punem în valoare infrastructurile sectoriale care au fost create pe bani foarte mulţi şi sunt prost utilizate, sub capacitatea lor", a susţinut Băsescu.

În plus, preşedintele a menţionat că "Transporturile au propriul lor sistem de comunicaţii, Electrica are propriul ei sistem de comunicaţii, Educaţia are sistemul de comunicaţii, şi accesul populaţiei este minimal la aceste sisteme".

"Deci, vă rog să faceţi o prioritate din unificarea infrastructurilor de transmisie de date şi deschiderea lor către public", a adăugat preşedintele, la finalul ceremoniei depunerii jurământului de către noii miniştri.

Ion Ariton - ministru al Economiei, Gheorghe Ialomiţianu - ministru al Finanţelor, Valerian Vreme - ministru al Comunicaţiilor, Ioan-Nelu Botiş - ministru al Muncii, Anca Boagiu - ministru al Transporturilor, Valeriu Tabără - ministru al Agriculturii au depus jurământul, vineri, în faţa şefului statului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici