„În economia românească este un campionat nedeclarat al eludării legilor fiscale, fie că este vorba de plata accizei, plata CAS sau şomaj. Ideea care se propagă e ca instituţiile statului să-i prindă”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că nu se poate reduce CAS anul acesta fiindcă bugetul de stat nu-şi permite riscul unor accentuări de dezechilibre.
„(O reducere de – n.r.) 2% nu va fi un şoc să stimuleze buna credinţă. Va fi un mic sprijin pentru cei care plătesc”, a mai spus preşedintele Băsescu, precizând însă, că o soluţie ar fi ca toţi agenţii economici să-şi plătească CAS, iar în acel moment contribuţia va fi redusă cu cel puţin 2%. „Dacă s-ar plăti obligaţiile la stat, Guvernul mâine ar reduce CAS”, a mai spus Traian Băsescu.