Băsescu la PDL: Fără eficientizarea regiilor de stat, împingeţi ţara către datorii uriaşe

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, sâmbătă, la Convenţia Naţională a PDL, ca Guvernul să eficientizeze regiile, în caz contrar continuând să existe riscul ca România să fie necompetitivă şi să aibă datorii uriaşe.

Urmărește
6 afișări

"Dragii mei, perspective... Perspectiva României este. aşa cum o veţi face voi, atât timp cât guvernaţi. Va trebui să aveţi grijă să apăraţi ceea ce aţi făcut. Aveţi 2011, în care trebuie să găsiţi formule de simplificare a sistemului de taxe şi impozite din România. Sunt prea multe, s-a făcut o primă etapă, trebuie să o faceţi şi pe cea de-a doua. Trebuie să priviţi cu atenţie la ceea ce înseamnă economia de stat, marile regii, care şi ele trebuie să devină performante. Vă spun ca şef de stat că asta este ce v-a rămas de făcut pe fond - o economie capabilă să genereze prosperitate. În lipsa eficientizării regiilor, România va continua să fie în riscul de a fi necompetitivă. Degeaba sectorul privat a devenit competitiv, exportă, stă bine pe piaţă, s-a restructurat în timpul crizei", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că, în situaţia în care economia de stat nu va deveni performantă, România riscă să ajungă la datorii uriaşe.

"Fără a face şi sectorul de stat performant, practic împingeţi România în riscul de a i se întâmpla ce li se întâmplă altora şi vedeţi, acum, şi Grecia, şi Irlanda, şi Portugalia, sau riscul să împingeţi ţara către datorii uriaşe. România are parametrii de a face acel salt calitativ. Avem datorie publică încă mică - 30,5%, deficitul bugetar îl ajustăm şi avem o sursă extraordinară care înseamnă fondurile europene. Avem toate datele să facem o Românie performantă, în care românii să fie alături de noi, de dumneavoastră, cu condiţia să explicaţi bine ce faceţi. Cu condiţia să priviţi mai atent la criteriile de integritate atunci când promovaţi oameni, cu condiţia să reveniţi la valorile pe care le afirmam împreună în 2004, când eu am câştigat Preşedinţia, şi pe care le-am reafirmat în 2009", a adăugat Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici