- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (15.08.2012, 21:48)
- Cristian Fierbinteanu ,
Băsescu: "Nabucco" e proiectul prioritar pentru România, nu veţi auzi că ne opunem "South Stream"
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, într-un interviu pentru Vocea Rusiei, că proiectul Nabucco este prioritar pentru România, dar niciodată nu se va auzi că Bucureştiul se opune proiectului "South Stream", el precizând: "Ne menţinem opţiunea de a fi un partener al Gazpromului".
Urmărește
414 afișări
Băsescu: "Nabucco" e proiectul prioritar pentru România, nu veţi auzi că ne opunem "South Stream" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Întrebat care este poziţia României în proiectul South Stream, Băsescu a răspuns: "Noi susţinem fără rezerve varianta coridorului sudic, care este o variantă susţinută de Uniunea Europeană şi noi suntem parte a Uniunii Europene".
"Deci pentru noi proiectul Nabucco este un proiect prioritar. Suntem şi parte a acestui proiect, România are 16% din proiect. Dar niciodată n-o să auziţi că ne împotrivim South Stream-ului. Vă pot spune că atunci când am primit de la autorităţile ruseşti solicitarea să se facă primele prospecţiuni în zona economică a României, răspunsul nostru a fost pozitiv. Dar noi nu putem fi decât parte a politicii energetice europene, atâta timp cât Federaţia Rusă şi acum ne vinde gaze prin intermediari şi nu în mod direct. În condiţiile în care avem o conductă a Gazpromului care trece pe teritoriul nostru. Fireşte, o deschidere a Federaţiei Ruse către parteneriatul cu noi şi noi am oferit Gazpromului posibilitatea să facă depozite de gaze pe teritoriul României în foste saline. Şi întrebarea a venit destul de acut atunci când au fost neînţelegerile cu Ucraina. Ne menţinem opţiunea de a fi un partener al Gazpromului. Când vreţi să aflaţi despre România, vorbiţi direct cu mine, nu luaţi din presă", a spus Băsescu pentru Vocea Rusiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe