Băsescu: Nimic nu va mai fi ca înainte de criză
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Vaslui, că nu vor mai reveni "boom-urile" financiare după terminarea crizei economice, aşa cum se întâmpla înainte ca aceasta să apară.
Băsescu: Nimic nu va mai fi ca înainte de criză (Imagine: Mediafax Foto)
Traian Băsescu susţine că guvernele din ţări afectate de criza economică şi-au luat deja măsuri de precauţie pentru a preveni apariţia unor viitoare crize.
"Nimic nu va mai fi ca înainte de criză. Cine crede că vor mai reveni boom-urile se înşală. Nu se va mai putea să depui 1.000 de euro la o bursă din New York şi apoi, trecând prin mai multe burse, să ajungi să câştigi 10.000.000. Aşa ceva nu va mai exista. Guvernele şi-au luat măsuri şi au reglementat circuitele financiare. Băncile nu vor mai fi atât de libere să genereze crize ca aceea pe care o traversăm acum. Nimeni nu va mai arunca cu bani care nu există", a spus Traian Băsescu.
Aceste declaraţii au fost făcute de Traian Băsescu cu ocazia unei vizite la o fermă din judeţul Vaslui.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO