Băsescu: Trebuie să adoptăm prin Constituţie noul tratat, până la finele lui 2013, poate mai repede
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, după lucrările informale ale Consiliului European, că noul tratat de stabilitate trebuie adoptat de România, prin Constituţie, până la finalul anului 2013, în unele condiţii acest lucru fiind necesar de făcut chiar şi mai repede.

Băsescu: Trebuie să adoptăm prin Constituţie noul tratat, până la finele lui 2013, poate mai repede (Imagine: George Calin/Mediafax Foto)
Băsescu a spus că este un lucru "extrem de pozitiv" finalizarea, la Consiliu, a negocierilor legate de încheierea "Tratatului privind stabilitatea, coodonarea şi convergenţa în Uniunea Europeană şi Monetară". "A fost succesul acestei reuniuni", a spus preşedintele.
"A mai rămas de clarificat, la nivel naţional, modul de introducere în Constituţie a obligaţiei de a respecta deficitul structural de maxim minus 0,5 % din PIB. Spre exemplu, formularea completă (...) Aş vrea să o citesc, să vedeţi unde este interpretarea. Spre exemplu, formularea tradusă - încă nu avem varianta în limba română, dar traducerea din engleză este următoarea: Regulile menţionate la paragraful 1, cele legate de deficitul excesiv, vor fi transpuse în legea naţională a părţilor contractante cel mai târziu la un an de la intrarea în vigoare a tratatului, prin prevederi cu forţă juridică şi caracter permanent, de preferinţă constituţional, sau prevederi care prezintă în alt mod garanţii că vor fi respectate şi asumate pe tot parcursul proceselor naţionale bugetare. Au fost state care au şi alt tip de legi, legi de tip constituţional şi li s-a dat şi această posibilitate. România nu are astfel de legi. În afară de Constituţie, toate celelalte legi pot fi modificate cu orice majoritate s-ar instala sau s-ar forma în Parlament. Deci, sistemul legislativ pe care noi îl avem nu dă garanţii de nemodificare decât prin revizuirea Constituţiei", a spus preşedintele.
El a mai spus că este foarte important că România are răgazul de a modifica Constituţia până la sfârşitul anului 2013, neexcluzând posibilitatea ca tratatul să fie ratificat de minimum 12 state înainte de 1 ianuarie 2013, ceea ce ar echivala cu scurtarea acestui timp.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Sigur, se poate întâmpla să intre în vigoare mai repede. (...) Nu exclud posibilitatea ca 12 state să ratifice tratatul înainte de 1 ianuarie 2013. Vreau să cred că România va fi una din cele 12 ţări", a mai spus Băsescu.
El a precizat că va face mai multe declaraţi, marţi, la Bucureşti, într-o conferinţă de presă.
Statele Uniunii Europene, cu excepţia Marii Britanii şi a Republicii Cehe, au adoptat luni seară un nou tratat de consolidare a disciplinei bugetare cu introducerea planificată a unor "reguli de aur" privind echilibrul bugetar, a anunţat preşedintele UE.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului