BCE a împrumutat 31 miliarde dolari băncilor europene cu probleme de finanţare

Banca Centrală Europeană (BCE) a împrumutat, miercuri, 31 miliarde de dolari, la diferite maturităţi, băncilor din zona euro care au probleme la accesarea de fonduri în monedă americană de pe pieţele financiare.

Urmărește
145 afișări
Imaginea articolului BCE a împrumutat 31 miliarde dolari băncilor europene cu probleme de finanţare

BCE a împrumutat 31 miliarde dolari băncilor europene cu probleme de finanţare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

BCE a împrumutat 12 bănci cu 6,15 miliarde de euro pe perioadă de şapte zile, în timp ce 34 de instituţii de credit au accesat finanţări totale de 25,5 miliarde de dolari pe 84 de zile. Ambele tipuri de împrumut au dobândă de 0,58%.

Miercuri au ajuns la scadenţă împrumuturi similare acordate de BCE în valoare de 33 miliarde de dolari şi 1,35 miliarde de dolari.

Cerereile pentru împrumuturi în dolari de la BCE sunt cauzate de dificultăţile întâmpinate de instituţiile de credit, ca urmare a exodului fondurilor americane şi altor investitori, speriaţi de criza din zona euro.

Astfel de împrumuturi speciale au fost introduse de BCE în timpul crizei din 2008 şi au fost reluate în august, după ce au fost suspendate mai multe luni. BCE şi alte cinci mari bănci centrale din lume au luat în noiembrie măsuri coordonate pentru asigurarea lichidităţilor în dolari pe pieţele financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici