- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (11.01.2021, 01:14)
- Cătălian Apostoiu
BCE: Adoptarea euro este o oportunitate, deşi nu şi o garanţie că statele membre vor avea beneficii
Adoptarea euro de către Bulgaria şi Croaţia, în viitorul apropiat, ar putea crea, în pofida beneficiilor, unele vulnerabilităţi pentru cele două ţări din punctul de vedere al politicii economice, se arată în ultimul raport economic al Băncii Centrale Europene, preluat de Seenews.

Sursa foto: Mediafaxfoto
Adoptarea unei monede globale generează stabilitate monetară, care se manifestă la rândul său printr-un mediu stabil şi caracterizat de dobânzi reale reduse, însă acest beneficiu ar putea expune în acelaşi timp o ţară la vulnerabilităţi dacă aceasta consideră stabilitatea monetară drept substitut pentru politici economice disciplinate şi sustenabile, se arată în raportul băncii. „Din punctul de vedere al politicii, adoptarea euro este o oportunitate, deşi nu şi o garanţie a unor beneficii substanţiale pentru statele membre“, potrivit BCE.
BCE anunţa pe 10 iulie 2020 că acceptă intrarea Bulgariei şi Croaţiei în ERM II, antecamera euro. La acea vreme, BCE sublinia „angajamentul ferm“ al autorităţilor respective de a „urma politici economice solide cu obiectivul menţinerii stabilităţii economice şi financiare şi atingerii unui grad ridicat de convergenţă economică sustenabilă“.
Angajamentele anterioare făcute de autorităţile bulgare şi croate au accelerat introducerea unor măsuri importante care vor diminua riscurile sub ERM II, potrivit BCE. Totuşi, sunt necesare progrese suplimentare semnificative în ceea ce priveşte calitatea generală a instituţiilor şi guvernării.
Astfel, adoptarea unei abordări pe termen lung în ceea ce priveşte politicile va fi decisivă pe viitor, în special din perspectiva noilor riscuri de divergenţă generate de şocul produs de coronavirus, se remarcă în raportul BCE.
Aceste eforturi de politică va trebui de asemenea să includă măsuri menite să evite posibilitatea ca trecerea la euro să fie folosită de firme drept o scuză pentru aplicarea de majorări de preţuri care ar putea afecta încrederea populaţiei în moneda unică europeană, adaugă instituţia financiară.
Autorităţile naţionale din Bulgaria şi Croaţia, în cooperare cu Comisia Europeană şi BCE, pot beneficia de pe urma experienţelor avute de alte ţări în ceea ce priveşte adoptarea euro, concluzionează BCE.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe