- Home
- Economic
- FRANKFURT, (02.07.2012, 09:25)
- Anca Dumitrescu ,
BCE, aşteptată să anunţe noi măsuri care să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro
După acordul de vineri al summitului UE, care a adus acalmie pe pieţe, toate privirile se îndreaptă spre Banca Centrală Europeană (BCE), aşteptată să anunţe joi noi măsuri care să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro.
Urmărește
361 afișări
BCE, aşteptată să anunţe noi măsuri care să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Consiliul guvernatorilor BCE se va reuni joi pentru a stabili dobânda de politică monetară, aflată în prezent la minimul record de 1%, iar majoritatea analiştilor anticipează o reducere a acesteia pentru stimularea creşterii economice.
Nu este însă sigur dacă BCE va anunţa de exemplu noi măsuri de suplimentare a lichidităţilor puse la fispoziţia băncilor sau reluarea de achiziţii de obligaţiuni publice pe piaţa secundară.
Cu toate acestea, numai o acţiune semnificativă a BCE, cu mijloace financiare teoretic limitate, ar putea pune capăt "unui cerc vicios al fricii", a declarat Holger Schmieding, analist la banca Berenberg.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
"Dacă acordul cere BCE să intervină cu o susţinere serioasă a pieţelor de obligaţiuni, ar putea fi un succes răsunător. Dacă BCE se va abţine, criza ar putea escalada periculos în timpul verii", a arătat Schmieding.
El consideră că BCE trebuie să arate că nu va permite ca dobânzile împrumuturilor ţărilor din zona euro să ajungă la niveluri nesustenabile, cum se întâmplă în prezent în Spania şi Italia, şi că se angajează să intervină fără limite, dacă spread-ul obligaţiunilor faţă de cele germane, de referinţă, depăşeşte 5,5%.
În pofida agravării crizei, programul BCE de achiziţii de obligaţiuni suverane a fost practic oprit de ja jumătatea lunii februarie, instituţia considerând că nu intră în atribuţiile sale să rezolve problemele bugetare ale statelor.
Liderii zonei euro au decis vineri ca fondurile de salvare EFSF şi ESM să poate cumpăra direct obligaţiuni suverane ale ţărilor cu probleme financiare.
Capacitatea de intervenţie a acestor fonduri nu va putea depăşi 700 de miliarde de euro, din care 200 de miliarde de euro sunt deja utilizate pentru susţinerea Greciei, Irlandei şi Portugaliei.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe