BCE: Deciziile agenţiilor de rating de a retrograda ţări din zona euro au alimentat criza

Retrogradările unor ţări din zona euro şi creşterea randamentelor obligaţiunilor se alimentează reciproc, o revizuire în scădere a calificativului unei ţări putând majora costurile de împrumut ale acesteia cu până la un punct procentual, potrivit unui raport publicat de Banca Centrală Europeană.

Urmărește
253 afișări
Imaginea articolului BCE: Deciziile agenţiilor de rating de a retrograda ţări din zona euro au alimentat criza

BCE: Deciziile agenţiilor de rating de a retrograda ţări din zona euro au alimentat criza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Agenţiile de rating au fost învinuite pentru exacerbarea crizei din zona euro şi a vulnerabilităţii statelor, prin decizii anunţate la momente considerate nepotrivite, şi care au atras atenţia pieţelor şi au condus la creşterea costurilor de împrumut ale ţărilor aflate deja sub presiune, scrie Reuters.

Raportului scris şi asumat de un economist senior din BCE, primul document pe acest subiect publicat pe pagina oficială a instituţiei, relevă că agenţiile de rating nu doar au urmat piaţa, dar au şi influenţat-o ulteior, iar deciziile adoptate au avut un impact mai amplu, nu numai asupra ţărilor direct vizate.

"Pe ansamblu, considerăm că evaluările agenţiilor de rating au afectat puternic piaţa datoriilor suverane din zona euro", se arată în raport.

Economistul BCE sugerează că s-a creat un cerc vicios, întrucât nici pieţele şi nici agenţiile nu au penalizat statele europene pornind strict de la evoluţia fundamentelor macroeconomice ci mai curând de la riscul de contagiune, în special după declanşarea crizei în Grecia.

Ţările cu situaţie mai solidă, precum Germania, Austria, Finlanda şi Olanda au beneficiat de creşterea cererii investitorilor pentru active mai puţin riscante, ceea ce le-a scăzut costurile de refinanţare.

În ultimele luni, investitorii au plătit chiar pentru a împrumuta bani Germaniei şi Olandei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici