BCE nu a mai cumpărat săptămâna trecută obligaţiuni suverane, pentru prima dată după octombrie 2010
Banca Centrală Europeană (BCE) nu a mai cumpărat obligaţiuni guvernamentale săptămâna trecută, pentru prima dată după luna octombrie a anului trecut, ceea ce reflectă creşterea încrederii investitorilor că problemele zonei euro sunt sub control, transmite Reuters.
Piaţa datoriilor din zona euro s-a bucurat de o atmosferă calmă în ultimele săptămâni, după o serie de licitaţii de obligaţiuni bine primite de investitori şi semne că autorităţile Uniunii Europene şi guvernele statelor comunitare vor stabili până în martie o soluţie de durată pentru problemele zonei euro.
BCE a iniţiat în primăvara anului trecut un program de achiziţionare de obligaţiuni pentru a restabili ordinea pe pieţe şi pentru a lupta contra crizei din zona euro. Titlurile deţinute de instituţie prin acest mecanism au o valoare de 76,5 miliarde de euro.
Banca poate cumpăra prin acest program titluri emise de guverne sau companii de la bănci sau alţi investitori.
Analiştii consideră că decizia băncii reflectă îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa datoriilor şi speranţele instituţiei că Fondul European de Stabilitate Financiară îi va prelua rolul de cumpărător de detorii de ultimă instanţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO