BCR a aprobat credite în valoare de aproximativ 30 milioane euro în cadrul programului Prima Casă 3

Banca Comercială Romană (BCR) a aprobat, de la începutul programului Prima Casă 3, credite în valoare de aproximativ 30 milioane euro, valoarea medie a unui împrumut acordat fiind de peste 40.000 euro, a anunţat, miercuri, banca.

Urmărește
8 afișări

"Preconizăm că până la epuizarea plafonului alocat BCR pentru Prima Casă 3 să acordăm peste 1.500 de credite. (...) Programul Prima Casă a avut un rol benefic în economia României încurajând piaţa rezidenţială în perioada pe care o traversăm", a declarat, într-un comunicat, Ştefan Coroianu, director executiv direcţia Managementul Produselor Retail a BCR.

Bancă acordă credite în euro atât pentru achiziţia, cât şi pentru construcţia de locuinţe, cu un avans minim de 5%. Rata dobânzii este exprimată în funcţie de EURIBOR la 3 luni plus o marjă cuprinsă între 3,75% şi 3,95%, în funcţie de istoricul pe care solicitantul îl are cu BCR.

BCR a primit, de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), un plafon de 64 milioane euro pentru acordarea de credite în cadrul programului guvernamental Prima Casă 3. Banca a acordat, prin programele Prima Casă 1 şi 2, credite în valoare de peste 525 milioane euro.

Guvernul a decis, în ianuarie, ca programul Prima Casă să continue şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat în luna iulie pentru a doua parte a anului.

Plafonul garanţiilor care pot fi emise în 2011, de 200 milioane euro, reprezintă diferenţa neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului "Prima Casă" în anii 2009-2010.

Creditele prin "Prima Casă" au o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la trei luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici