- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.03.2015, 13:01)
- Luiza Chiroiu
BCR: BNR ar putea reduce din nou dobânda cheie în martie, ultima scădere din ciclul actual
Banca Naţională a României (BNR) ar putea să scadă din nou dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, de la 2,25% la 2%, în şedinţa din 31 martie, aceasta fiind ultima reducere a dobânzii din ciclul început în luna august 2014, apreciază analiştii BCR.
Urmărește
131 afișări
BCR: BNR ar putea reduce din nou dobânda cheie în martie, ultima scădere din ciclul actual (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
"Ne aşteptăm la o reducere a dobânzii cheie cu încă 25 de puncte de bază la următoarea întâlnire de politică monetară programată pentru 31 martie, pe fondul inflaţiei foarte scăzute şi a stabilităţii cursului valuar EURO/RON. Aceasta ar putea fi ultima reducere a dobânzii cheie din actualul ciclu care a început în august 2014", se arată într-un raport publicat marţi de BCR.
Persistenţa deficitului de cerere este un alt element care favorizează relaxarea politicii monetare, însă analiştii BCR apreciază că BNR a acordat în mod tradiţional o atenţie destul de redusă evoluţiilor din economia reală în luarea deciziilor de politică monetară.
Economiştii BCR consideră că BNR ar putea, ulterior, să reducă treptat ratele rezervelor minime în lei şi în valută, cu aproximativ 2 puncte procentuale fiecare.
Consiliul de Administraţie al BNR a decis în şedinţa din 4 februarie să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 2,5% la 2,25%, un nou minim istoric. Banca centrală a menţinut nivelurile ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, la 10%, respectiv 14% în urma şedinţei din ferbuarie.
Economiştii BCR estimează că inflaţia va rămâne sub intervalul ţintit de BNR, de 2,5% plus/minus un punct procentual, până în vară, când va începe să accelereze gradual până la 1,7% în luna decembrie.
"Inflaţia foarte scăzută din zona euro, principalul partener comercial al României, majorările limitate ale preţurilor administrate ale energiei pentru populaţie şi deficitul de cerere agregată sprijină scenariul nostru de creşteri minore ale preţurilor de consum în trimestrele următoare", potrivit raportului BCR.
Preţurile de consum au crescut cu 0,3% în luna februarie faţă de luna precedentă, datorită avansului de 0,5% a preţurilor la alimente şi de aproape 0,4% a preţurilor la mărfuri nealimentare. Rata anuală a inflaţiei s-a situat în februarie la 0,4%.
La nivelul zonei euro, preţurile de consum au scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, rata anuală a inflaţiei situându-se la -0,3%.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:32
-
astăzi, 13:00
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Rubio: E nerealist să spunem că Ucraina putea învinge complet Rusia şi recuceri Crimeea / Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone