BCR dă credite ca alternativă la Prima Casă clienţilor care nu pot aştepta a 4-a etapă a programului

Banca Comercială Română (BCR) a lansat o alternativă de finanţare la Prima Casa 3 exclusiv pentru clienţii care nu mai pot aştepta următoarea etapă a programului guvernamental, cu costuri similare, a anunţat joi banca.

Urmărește
4 afișări

Lansarea creditului "Prima Casa de la BCR" are loc în contextul în care plafonul de garantare alocat băncii, în valoare de 64 milioane euro, a fost epuizat, se arată într-un comunicat al BCR.

"Creditul Prima Casa de la BCR se adresează clienţilor care au depus deja documentaţia dar nu mai pot aştepta lansarea programului Prima Casa 4 datorită faptului că antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate expiră în foarte scurt timp. (...) dobânda este aceeaşi ca la Prima Casa 3", a declarat în comunicat Ştefan Coroianu, director executiv Direcția Managementul Produselor Retail, BCR.

Destinaţia împrumutului este achiziţia de locuinţe finalizate, perioada de creditare variază între 5 şi 30 de ani, iar avansul este de 15%. Valoarea creditului variază între 5.000 euro şi 66.500 euro, în funcţie de anul construcţiei locuinţei achiziţionate.

Costurile sunt similare cu cele de la creditul Prima Casa 3 - clienţii cu istoric beneficiază de o dobândă EURIBOR 3M + 3,75 p.p. iar clientii standard EURIBOR 3M + 3,95 p.p. singurul cost suplimentar suportat de client fiind comisionul lunar de administrare în valoare de 7 euro pentru credite mai mici de 20.000 euro şi 17 euro pentru împrumuturile de cel puţin de 20.000 euro.

Printre avantajele noului produs se află eliminarea interdicţiei de vânzare a locuinţei în primii 5 ani, nu trebuie constituit un depozit colateral şi nu se plăteşte un comision anual, precum şi durata de aprobare redusă a creditului . BCR nu percepe comision de analiză a dosarului.

Programul Prima Casă a fost continuat şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, reprezentând diferenţa neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 miliarde euro alocat programului Prima Casă în anii 2009-2010.

Guvernul a decis, la finele lunii martie, ca garanţia statului la creditele contractate prin programul Prima Casă să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 metri pătraţi şi doresc un confort sporit, băncile având la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.

Premierul Emil Boc a spus la începutul lunii aprilie că a patra etapă a programului Prima Casă va începe după Sărbătorile de Paşte.

Până în prezent și alte bănci, printre care Raiffeisen, CEC Bank şi Millennium Bank, au lansat împrumuturi care pot fi acordate în condiții similare cu cele din cadrul progamului Prima Casă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici