- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BCR: Efectele noului regulament al BNR pot duce la o eventuală încetinire a creşterii PIB în 2009
Efectele regulamentului BNR de limitare a riscului de credit pentru împrumuturile destinate persoanelor fizice vor fi resimţite din 2009, riscurile fiind legate de o eventuală încetinire a creşterii economice, în special pe segmentul construcţiilor şi serviciilor, potrivit Băncii Comerciale Române.
BCR: Efectele noului regulament al BNR pot duce la o eventuală încetinire a creşterii PIB în 2009
În acelaşi timp, efectele pozitive vizează deficitul comercial pe segmentul bunurilor de larg consum destinate populaţiei, se arată într-o analiză a BCR.
"În condiţiile în care decizia Băncii Centrale se va suprapune peste trendul pozitiv deja existent, este de aşteptat ca vulnerabilitatea externă a României, principalul motiv de îngrijorare a agenţiilor de rating şi a analiştilor externi, să se diminueze. Râmâne de văzut dacă această măsura administrativă va avea un efect mai pronunţat asupra creditelor de consum, unul dintre motoarele creşterii consumului gospodăriilor populaţiei în ultimele trimestre, sau dacă nu va afecta mai mult creditul ipotecar", se spune în document.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
Impactul major al noului regulament, adoptat în luna august, vor fi resimţite pe segmentul creditelor în valută, acestea suportând o dublă constrângere, din punctul de vedere al fundamentării nivelurilor maxime admise pentru gradul de îndatorare. Prima se referă la creşterea cea mai ridicată a dobânzilor şi comisioanelor, iar a doua la nivelul cel mai depreciat al monedei naţionale în raport cu moneda în care este contractat creditul.
Potrivit noului regulament, băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, şi nu doar în funcţie de adeverinţa de salariu sau alte documente, precum în prezent.
De asemenea, fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de îndatorare se face diferenţiat pe categorii de clientelă, pe destinaţia creditului (credit de consum sau ipotecar), pe tipul creditului (defalcat în funcţie de moneda de exprimare, sau de indexare), de tipul de dobândă, respectiv fixă sau variabilă şi comportamentul clientului în legătură cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garanţiei.
La determinarea gradului de îndatorare vor fi luate în considerare riscul valutar, riscul de rată a dobânzii, precum şi posibilitatea de majorare a costului creditului provenind din comisioane şi alte cheltuieli din administrare prevăzute în contract.
La calculul gradului maxim de îndatorare se vor utiliza datele din ultimele 18 luni privind cel mult cea mai mare majorare a ratei dobânzii, conform statisticii BNR privind ratele medii ale dobânzii practicate de instituţiile de credit la cerditle noi acordate gospodăriilor populaţiei şi cel mult nivelul cel mai ridicat al aprecierii faţă de moneda naţională a cursului de schimb a monedei în care se acordă creditul. Băncile trebuie să aibă în vedere şi cea mai mare creştere a nivelului comisioanelor şi celorlalte cheltuieli din aceeaşi perioadă de un an şi jumătate în urmă.
"Este posibil ca impactul noului regulament asupra ritmului de creştere a creditului retail să fie mai puternic decât majorările succesive ale dobânzii de politică monetară de pâna în prezent. Din acest motiv, considerăm că pe termen mediu probabilitatea de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii cheie este mai ridicată decât probabilitatea de relaxare a politicii monetare prin renunţarea la o parte din măsurile administrative", se spune în analiza BCR.
Analiştii se aşteaptă la o încetinire a creditului de retail mai accentuată, comparativ cu anii precedenţi, şi sunt de părere că şi fără această măsură adoptată de BNR, avansul împrumuturilor s-ar fi redus, ca urmare a efectului de bază.
"Într-un scenariu mai pesimist, aceste măsuri ar putea conduce la o frânare mai abruptă a creşterii economice în 2009, o ipoteza de lucru neutră indicând numai o încetinire moderată. Este important de menţionat că nivelul avansului economic de anul viitor ar putea fi privit dintr-un unghi greşit de către analiştii externi şi s-ar putea realiza o extrapolare mecanică pentru 2010, incorectă în opinia noastră, similară cu estimările liniare (pe baza ultimilor doi ani) prezentate în urma cu mai puţin de un an cu privire la majorarea deficitului de cont curent până la 17,5% din PIB în 2008", se arată în analiză.
Măsurile adoptate de BNR, alături de avansul economic din 2008, ar putea determina analiştii BCR să revizuiască în sens negativ estimarea legată de nivelul creşterii economice de anul viitor, în prezent situată la 6%.
Pentru acest an, economiştii BCR anticipează o majorarea a Produsului Intern Brut (PIB) de 8,3%, perspectivele pentru trimestrul trei fiind foarte bune, în special ca urmare a rezultatelor din agricultură.
Ultimul trimestru al anului este vizat de anumite riscuri, în special pe partea serviciilor şi a construcţiilor, posibil afectate de politica monetară restrictivă a BNR şi de propagarea turbulenţelor financiare de pe pieţele internaţionale, notează analiştii.
Aceştia sunt de părere că evoluţia producţiei industriale ar putea rămâne în continuare sub aşteptări, efectul de bază pozitiv din industria energetică determinat de punerea în funcţiune a unui nou reactor nuclear în 2007 estompându-se treptat.
Structura PIB ar putea fi modificată, pe termen lung, prin creşterea investiţiilor în industrie şi agricultură, fiind astfel redus decalajul între cererea şi oferta agregată.
În ceea ce priveşte deficitul de cont curent, acesta va rămâne relativ stabil, inclusiv ca urmare a măsurilor recente de limitare a creditării, consideră analiştii.
"Acest an ar putea aduce o schimbare majoră în comparaţie cu anii precedenţi, ritmul de creştere a deficitului de cont curent exprimat în valoare nominală fiind inferior ritmului de majorare a PIB. Avansul consistent al PIB poate reprezenta un argument solid de invalidare a previziunilor unor agenţii de rating cu privire la un deficit de cont curent de 17,5% în PIB în 2008", se spune în analiză.
Referindu-se la creşterea preţurilor, analiştii sunt de părere că rata anuală a inflaţiei se va reduce considerabil în luna august, într-un scenariu optimist nefiind exclusă nici deflaţia.
"Scăderea cotaţiei internaţionale a petrolului, oferta internă bogată de produse agroalimentare şi aprecierea lunară a leului vor avea o influenţă pozitiva asupra inflaţiei. Nu este exclus ca şi luna
septembrie să aducă o reducere considerabilă a inflaţiei", se arată în document.
Pentru finele acestui an, analiştii prognozează o inflaţie de 6,2%, iar pentru decembrie 2009 de 4,5%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO