BEI ar putea împrumuta CEZ pentru proiectul eolian de la Fântânele

Publicat: 18 05. 2009, 12:51
Actualizat: 06 11. 2012, 09:21

Proiectul CEZ constă în construcţia unor trubine eoliene cu o capacitate cumulată instalată de 350 MW în zona localităţii Fântânele, potrivit unui anunţ al instituţiei bancare publicat luni.

Oficialii BEI au anunţat, la 8 mai, că negociază cu CEZ finanţarea proiectului de energie regenerabilă dezvoltat în România, estimat la peste un miliard euro

CEZ a preluat, în ultima parte a lunii august din 2008, de la firma Continental Wind Partners, două proiecte de energie eoliană situate la nord de Constanţa, lângă localităţile Fântânele şi Cogealac, care vor avea o capacitate totală de 600 MW. Potrivit grupului ceh, costurile pentru finalizarea investiţiei se vor ridica la 1,1 miliarde euro.