- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Berceanu despre FMI: S-a discutat despre vreo 19 miliarde euro
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, sâmbătă, la Craiova, referindu-se la negocierile cu delegaţia FMI şi CE,că "suma despre care s-a discutat este de vreo 19 miliarde de euro", din care doar patru miliarde de euro vor sprijini activităţi guvernamentale, restul având rol de rezervă.
Berceanu despre FMI: S-a discutat despre vreo 19 miliarde euro (Imagine: Mediafax Foto)
"La Guvern, pentru sprijinul unor activităţi guvernamentale sunt patru miliarde. Aceşti bani urmează să intre în nişte programe, încetul cu încetul, şi după aceea să fie rambursaţi. În rest, sunt vreo 12 miliarde care de fapt sunt puşi la dispoziţia BNR şi care practic nu sunt cheltuiţi, sunt un fel de rezervă a BNR. Deci sunt nişte bani pe care BNR îi poate folosi eventual dacă presiunea cursului de schimb sau altfel de chestiuni speciale intervin", a precizat ministrul Transporturilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
"Mai este un fond de vreo două miliarde care, de asemenea, nu se cheltuieşte. Sunt nişte bani care sunt puşi la dispoziţie printr-o altă modalitate şi sunt nişte bani care nu neapărat intră într-un circuit economic. Am văzut peste tot că ne împrumutăm cu 19 miliarde de euro. Nu este chiar corect. De fapt, folosim, ne împrumutăm, cu vreo patru miliarde de euro, în rest sunt bani care au alt rol, un rol de rezervă", a explicat Radu Berceanu.
El apreciază că, de această dată, condiţiile FMI sunt "îngăduitoare" comparativ cu acordul precedent cu Fondul, când au fost trasate direcţii "mult mai dure".
"Nu e vreo mare fericire să avem un acord, o asistenţă din partea FMI, dar nu e nici vreo tragedie. Eu am mai petrecut perioade în compania FMI, ştiu ce înseamnă. De data asta pot spune că a fost foarte îngăduitor. De obicei condiţionalităţile, cum le spun ei, erau mult mai dure şi mai direct ţintite. Adică spunea că trebuie disponibilizaţi atâţia oameni din locul cutare, trebuie redusă nu ştiu care cheltuială cu atât, trebuie mărită o taxă, lucruri foarte directe. De data asta sunt lucruri mai uşor de pus în practică şi cred că sunt lucruri pe care în mare parte le-am fi făcut sau ar fi trebuit să le facem sau pe care le-am făcut, fără a avea o relaţie cu FMI", a declarat Berceanu.
Potrivit acestuia, Comitetul interministerial urmează să se întâlnească, duminică, pentru a discuta despre propunerile pe care Fondul Monetar Internaţional (FMI) le-a înaintat Guvernului de la Bucureşti.
Guvernul a anunţat, pentru duminică, organizarea şedinţei Comitetului interministerial pentru asigurarea finanţării externe şi interne a României.
Citeşte şi: România se confruntă cu un risc ridicat de proteste sociale CE ar urma să acorde României 4 miliarde de euro din pachetul de 19 miliarde Băsescu: Vom decide în perioada următoare dacă vom angaja sau nu împrumutul extern
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO