BERD analizează acordarea BRD a două împrumuturi cumulate de 30 milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) analizează acordarea BRD a două împrumuturi în valoare cumulată de 30 de milioane de euro, pentru finanţarea proiectelor de eficientizare energetică ale companiilor mici şi mijlocii, precum şi ale municipalităţilor.

BERD analizează acordarea BRD a două împrumuturi cumulate de 30 milioane de euro (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Unul dintre împrumuturi, de 20 de milioane de euro, este destinat susţinerii prin credite pe termen mediu şi lung a proiectelor de reducere a consumului de energie ale companiilor mici şi mijlocii, se arată într-un comunicat al BERD.
Al doilea împrumut, de până la 10 milioane de euro, este pentru finanţarea pe termen mediu şi lung a municipalităţilor şi companiilor de servicii în sectorul energiei, în vederea eficientizării consumului.
Ambele împrumuturi vor fi discutate de conducerea BERD în luna februarie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Diana Şoşoacă, boicotată de jurnalişti la o conferinţă de presă / Lidera SOS a agresat verbal mai mulţi jurnalişti
-
Judecătorii decid dacă ridică controlul judiciar în cazul lui Georgescu
-
Riscul de război în Europa nu a fost niciodată atât de mare, a avertizat şeful diplomaţiei franceze
Această formă de creditare va contribui la menţinerea fluxului de credite către companiile private, într-o perioadă în care finanţarea, în special pentru companiile mici şi mijlocii, a fost restrânsă, notează BERD.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:48
-
astăzi, 14:44
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1104. Trump ar putea suspenda sau anula ajutorul militar pentru Ucraina / UE, divizată în privinţa utilizării activelor ruseşti îngheţate pentru Ucraina / Directorul FBI cere Congresului să investigheze transparenţa ajutorului pentru Ucraina / Canada anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei