Subiectul va fi discutat la a treia şedinţa comună a Guvernelor României şi Ungariei, programată pentru 21 octombrie 2008.
"Pentru acest proiect există intenţia de depunere a unei aplicaţii de finanţare pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate din fonduri europene. Chiar în luna septembrie va avea loc la Bucureşti o întâlnire la nivel de experţi, unde va participa şi partea austriacă, pentru că deşi este un proiect iniţiat în şedinţa comună româno-ungară, există finanţări din fonduri europene unde am putea aplica pentru un asemenea proiect, fiind însă nevoie de un parteneriat format din trei ţări membre UE", a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, Attila Cseke, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului.
El a arătat că planul concret de acţiune pentru acest proiect ar putea fi convenit la şedinţa celor două guverne, din luna octombrie.
Guvernul României şi cel al Ungariei au convenit, în şedinţa comună din noiembrie 2007, să construiască în comun o linie feroviară de mare viteză pe ruta Budapesta -Bucureşti-Constanţa, în continuarea traseului Paris-Strasburg-Stuttgart-Viena-Bratislava-Budapesta.
Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat atunci că lucrările au ca termen de finalizare anul 2015 şi că problema principală este finanţarea lucrării, ale cărei costuri sunt estimate la câteva miliarde de euro.