Biden şi-a prezentat în cadrul unui eveniment din Virginia noul set de propuneri legislative, menite să reducă cheltuielile pe cap de familie în Statele Unite. Preşedintele american intenţionează să reducă preţurile medicamentelor eliberate pe bază de reţetă pentru a contrabalansa efectele inflaţiei.
Datele guvernamentale au arătat că preţurile de consum au înregistrat în luna ianuarie ce mai mare creştere anuală din ultimii 40 de ani.
„Adevărul este că suntem capabili să reuşim ce ne propunem şi putem oferi asigurări poporului american că ne vom ţine de cuvânt. Putem face şi mai mult pentru a reduce costurile. În conformitate cu propunerea mea, vom trage la răspundere companiile de medicamente pentru creşterile absurde ale preţurilor”, a declarat Biden.
Inflaţia ridicată şi gestionarea pandemiei în curs au afectat popularitatea lui Biden în rândul americanilor.