Acest val de investiţii, în mare parte străine, coincide cu un acord încheiat în luna mai a anului trecut de cele mai mari cluburi din Brazilia pentru a crea o ligă după modelul Premier League din Marea Britanie, care va centraliza discuţiile pentru vânzarea drepturilor de televizare şi a contractelor de marketing, informează Reuters.
Împreună, evoluţiile recente au generat o sursă de finanţare pentru echipele braziliene, care au fost mult timp deţinute de fani, închise investitorilor externi.
Acest lucru ar putea permite Braziliei, cel mai mare exportator de fotbalişti din lume, să îşi păstreze cei mai buni jucători în ţară mai mult timp şi să perceapă taxe mai mari pentru talentele care se mută în străinătate.
Cea mai mare tranzacţie în curs de pregătire este cea pentru o participaţie de 51% la campioana braziliană Atletico Mineiro, potrivit unor surse, care au declarat că clubul s-a întâlnit cu zeci de investitori. Tranzacţia ar putea ajunge la 1 miliard de reali (200 de milioane de dolari), a declarat una dintre persoane.
Guilherme Avila, un broker brazilian, a prezis că cel puţin 10 cluburi de fotbal braziliene deţinute de fani vor deveni companii deţinute de investitori în următorii doi ani.
În decembrie, vânzarea clubului de divizia a doua Cruzeiro către Ronaldo Nazario, celebrul atacant brazilian care a trecut pe la Barca, Real Madrid sau Inter, a devenit prima tranzacţie care a profitat de această lege, aprobată în urmă cu aproximativ un an.