Prima pagină » Economic » Carrefour deschide joi un supermarket în Cluj-Napoca, al 35-lea al reţelei din România

Carrefour deschide joi un supermarket în Cluj-Napoca, al 35-lea al reţelei din România

Carrefour deschide joi un supermarket în Cluj-Napoca, al treilea din acest oraş şi al 35-lea al reţelei din România, a anunţat miercuri compania.
23 mart. 2011, 10:06, Economic

Primele două supermarketuri din Cluj-Napoca au fost deschise anul trecut. Retailerul mai operează în judeţul Cluj un hipermarket Carrefour şi un supermarket Carrefour Market la Dej, se arată într-un comunicat al Carrefour România.

Noul Carrefour Market este situat în Piaţa Mihai Viteazu şi are un spaţiu de vânzare de aproximativ 700 metri pătraţi.

Modelul comercial se axează pe o gama de aproximativ 6.000 de produse, iar oferta include peste 1.000 articole marcă proprie.

Grupul francez Carrefour deţine în România 35 de supermarketuri şi 23 de hipermarketuri.