Introducerea TVA-ului de 5% pentru achiziţionarea caselor/locuinţelor cu preţul până în 140.000 de euro a fost amânată. Guvernul a luat această decizie pentru că veniturile bugetare au scăzut.
„Da avem un potenţial risc de supra-îndatorare a populaţiei. Pentru că acum costurile la credite sunt mici faţă de anii precedenţi. Poţi obţine un credit mai mare cu acelaşi venit şi îţi va permite acum şi programul Noua Casă care a fost aprobat în Septembrie. În 30 de ani pentru care se ia deobicei un credit ipotecar, dobânzile variabile care sunt în acest program noua casă pot să crească semnificativ pentru că nu avem dobânzi fixe. Să zicem că acum avem un grad de îndatorare maxim de 40-45%. Oamenii sunt tentaţi să se ducă spre maximul care le permite gradul de îndatorare, să se împrumute maxim cât pot”, spune Irina Chiţu, analist financiar.
Mai mult, CFA Society România întăreşte ideea de supra îndatorare a populaţie menţionând faptul că la noi, creditele imobiliare oferite de bănci sunt mult mai scumpe comparativ cu cele din vest.
„Creditele sunt mai scumpe decât cele din vest pentru că creditele din vest sunt acordate în euro. La lei ţine cont normal, dobânzile ţin cont de şi de inflaţia de la noi din ţară. Iar dacă dobânda va creşte chiar şi cu 2-3 puncte procentuale, acel grad de îndatorare se poate duce chiar şi spre 60%”, adaugă Irina Chiţu.