Bitcoin a trecut din nou pragul de 6.000 de dolari

Bitcoin a revenit marţi la un nivel similar cu cel înregistrat pe 18 iunie, în momentul de faţă fiind cotat la 6.636 de dolari, cu 332 de dolari mai mult decât cea mai slabă cotaţie de luni.

Urmărește
234 afișări
Imaginea articolului Bitcoin a trecut din nou pragul de 6.000 de dolari

Bitcoin a trecut din nou pragul de 6.000 de dolari

Valoarea înregistrată astăzi este rezultatul unei tendinţe de creştere pe termen scurt începută pe 29 iunie, atunci când un Bitcoin a fost cotat şi cu 5.857 de dolari. Calculată pe o perioadă de mai multe luni însă, tendinţa generală a cotaţiei unui Bitcoin este de scădere.

Cea mai mare valoare înregistrată vreodată de Bitcoin a fost cea de la mijlocul lunii decembrie 2017, atunci când ajunsese la pragul de 19.850 de dolari (14.214 euro), pentru ca ulterior să sufere o scădere abruptă, până la 11.000 de dolari (7.970 de euro).

De atunci, valoarea unui Bitcoin a continuat să scadă, cu mici episoade de creşteri uşoare. În luna martie a ajuns până la 6.500 de dolari, ulterior a crescut până la 9.818 de dolari, pentru ca mai apoi scăderea să se reia. În momentul de faţă, valoarea unui Bitcoin pare să se fi stabilizat în intervalul 5.860-6.650 de dolari.

Bitcoin, prin însăşi natura sa, este o criptomonedă volatilă, a cărei evoluţie a mai fost influenţată şi de o serie de furturi - precum cazurile Coinsecure sau Coincheck - sau de interzicerea de către Google a reclamelor pentru criptomende pe motiv că au „conţinut înşelător”. Google a fost a doua companie americană mare care a luat această decizie, după Faceoobk.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici