Bitcoin continuă căderea, criptomoneda a scăzut sub 40.000 de dolari. Peste 280 de miliarde de dolari au dispărut din piaţa criptomonedelor în ultimele 24 de ore
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/1686/20088524/1-profimedia-0361075499.jpg)
Ştirile negative din ultima săptămână au diminuat semnificativ entuziasum pentru Bitcoin.
Pe 12 mai, directorul executiv al Tesla, Elon Musk, a declarat că producătorul de vehicule electrice a suspendat achiziţiile de vehicule folosind bitcoin, invocând îngrijorări legate de mediu. Comentariile lui Musk au făcut ca peste 300 de miliarde de dolari să dispară de pe întreaga piaţă a criptomonedelor în acea zi. Anunţul de suspendare a plăţii bitcoin a venit la doar trei luni după ce Tesla a dezvăluit că a cumpărat bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari şi va începe să accepte bitcoin în schimbul produselor sale.
Apoi, marţi, trei organisme chineze din industria bancară şi a plăţilor au emis o declaraţie prin care avertizau instituţiile financiare să nu desfăşoare activităţi legate de moneda virtuală, inclusiv tranzacţionarea sau schimbul prin intermediul monedei, relatează CNBC.
Linia dură a Chinei privind monedele digitale nu este nouă. În 2017, autorităţile au închis schimburile locale de criptomonede şi au interzis aşa-numitele oferte iniţiale de monede (ICO), o modalitate prin care companiile pot strânge bani prin emiterea de noi jetoane digitale.
Scăderea Bitcoin a dus la un efect în lanţ pe piaţa criptomonedelor. Ether, moneda digitală care alimentează blockchain-ul Ethereum, a scăzut cu aproape 15% la 3.001,70 de dolari. Dogecoin, o criptomonedă care a început iniţial ca o glumă, a scăzut cu peste 18% la 0,4076 de dolari, potrivit Coinmarketcap.com.
Aproximativ 280 de miliarde de dolari au fost şterse de pe întreaga piaţă a criptomonedelor în ultimele 24 de ore.
Totuşi există şi o veste bună pentru Bitcoin. Analiştii se aşteptă ca scăderea să se oprescă în jurul valorii de 35.000-40.000 de dolari