Prima pagină » Economic » Datoria publică a Spaniei, mărită cu 10 miliarde de euro, din greşeală

Datoria publică a Spaniei, mărită cu 10 miliarde de euro, din greşeală

Guvernul spaniol a publicat dintr-o greşeală de dactilografiere o estimare a datoriei publice de 99,8% din PIB pentru 2014, în loc de 98,9%, eroare echivalentă cu 10 miliarde de euro care a fost corectată abia după patru zile.
Datoria publică a Spaniei, mărită cu 10 miliarde de euro, din greşeală

„Există o erată”, a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei, care a precizat că cifrele au fost inversate atunci când proiectul de buget pe anul viitor a fost prezentat în Parlament la începutul săptămânii.

La sfârşitul anului 2011, datoria publică a Spaniei era relativ scăzută, la nivelul statelor Uniunii Europene, de 68,5% din PIB, dar ulterior a explodat, ajungând la 85,9% în 2012 şi la 92,2% la sfârşitul lunii iunie a anului 2013.

Guvernul anticipează că la sfârşitul acestui an datoria ţării va urca la 94,2% din PIB.

Spania ar urma să iasă din recesiune în trimestrul al treilea, cu o creştere economică de 0,1%-0,2%. Pentru 2014, autorităţile de la Madrid anticipează un avans al PIB de 0,7%, după o contracţie de 1,3% prognozată în 2013.