Fiscul valorifică bunurile imobiliare ale lui Robert Negoiţă pentru a recupera prejudiciul din TVA

Publicat: 13 03. 2011, 11:26
Actualizat: 07 11. 2012, 11:02

„Am avut anul trecut şi am dezvoltat o verificare, spectaculoasă zic eu, pe segmentul TVA la acele persoane fizice care în ultimii ani, în 2006-2008, au derulat tranzacţii (imobiliare – n.r.) în nume…Vă pot spune că acolo am stabilit aproximativ 150 milioane de euro. Din aceste 150 milioane de euro am încasat 20 de milioane de euro”, a afirmat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.

El a arătat că diferenţa de 130 de milioane de euro face obiectul contestărilor şi al acţiunilor în instanţă.

Blejnar a precizat că la momentul controlului a impus sechestre sau măsuri asiguratorii aproape în totalitate, pentru a bloca posibilitatea înstrăinării patrimoniului către alte persoane.

Şeful Fiscului a amintit că un mare dezvoltator a încercat chiar în timpul controlului să înstrăineze bunurile imobiliare.

„Am avut o luptă, aşa, cu ghilimele de rigoare, prin direcţia juridică, vreo jumătate de an până am reuşit să-i anulăm acea hotărâre…avea o hotărâre a unei societăţi prin care a aportat toate bunurile în persoană fizică la o societate comercială. Am reuşit s-o anulăm, am câştigat în instanţă şi în zilele următoare, vă pot spune, aşa ca premieră, vom trece la valorificarea bunurilor„, a spus preşedintele ANAF.

El nu a dorit să spună cine este persoana vizată, arătând că există în codul de procedură fiscală un articol care se referă la secretul fiscal şi nu-i permite să dezvăluie nume.

Surse oficiale au declarat ulterior pentru MEDIAFAX că persoana ale cărui bunuri imobliare vor fi valorificate este omul de afaceri Robert Negoiţă.

ANAF a început pe 24 septembrie un control privind tranzacţiile din sectorul imobiliar realizate de Robert Negoiţă în perioada 2006-2008, pentru a verifica dacă trebuie plătită TVA la aceste operaţiuni.

În urma verificărilor, ANAF a considerat că Negoiţă datorează bugetului de stat suma de 120 milioane de lei (aproximativ 28 milioane de euro), reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţi.

Surse din ANAF au declarat atunci pentru MEDIAFAX că omul de afaceri a înstrăinat în timpul controlului apartamente, terenuri şi loturi de parcare în valoare de 66,6 milioane de lei către fratele şi tatăl său, astfel că Fiscul nu a putut dispune măsuri asiguratorii şi pentru aceste bunuri.

Persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare în scop personal sunt scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost utilizată de numeroşi dezvoltatori care au înregistrat tranzacţiile în nume personal şi nu prin intermediul unor firme. Fiscul consideră însă că dovedirea unor acte de comerţ derulate de o persoană fizică implică automat că acesta este plătitor de TVA şi nu se aplică scutirea de taxă.