Blejnar: Ţinta impusă pentru colectarea veniturilor din evaziune a fost nerealistă
Ţinta de colectare prin combaterea evaziunii fiscale a unor venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, într-un termen de două luni, a fost una nerealistă, a declarat Sorin Blejnar, revocat, marţi, de la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Sorin Blejnar (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
"După părerea mea, această ţintă a fost una nerealistă", a spus Blejnar.
Sorin Blejnar a fost revocat de la conducerea ANAF după ce s-a constatat, în urma unei analize efectuate la nivelul aparatului de lucru al primului-ministru, că din partea ANAF nu a fost înregistrată o colectare eficientă a veniturilor, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
El a amintit că Guvernul trebuie să deruleze şi un program de restructurare a ANAF, în baza unui program susţinut de Banca Mondială.
Surse guvernamentale au declarat agenţiei MEDIAFAX că premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a comunicat, marţi, lui Sorin Blejnar prin telefon că va fi revocat de la conducerea ANAF, acesta nefiind chemat la sediul Guvernului pentru o discuţie cu premierul.
Blejnar a primit sarcina de a coordona activitatea departamentului de control al marilor averi, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Conducerea ANAF va fi preluată de către Şerban Pop, fost vicepreşedinte ANAF în intervalul februarie 2008-ianuarie 2009.
În luna februarie, şeful Guvernului a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentând cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a două miliarde de euro, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale.
El a precizat atunci că impunerea unui plafon ridicat de venituri obţinute într-un termen foarte scurt din combaterea evaziunii nu presupune o "capcană" pentru demiterea şefului ANAF, ci o metodă prin care va fi stabilită eficienţa fiecărei persoane implicate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO