Bloomberg: În spatele crizei din Grecia "fierb" două viziuni privind euro

Autorităţile europene devin principalii deţinători de obligaţiuni suverane elene, chiar dacă se opun propunerii preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, pentru o "consolidare majoră" a legăturilor fiscale în spaţiul comunitar.

În aceste condiţii, obiecţiile politicienilor europeni de împărţire a suveranităţii sunt subminate de propriile eforturi de salvare a euro.

"Cu cât este evitată restructurarea datoriilor elene, cu atât mai mult obligaţiile financiare ale Greciei sunt împărţite şi apare o uniune fiscală de facto", a declarat David Mackie, economist şef la JPMorgan Chase în Londra.

Dacă BCE va avea succes în încercarea de a preveni restructurarea, în viitorul apropiat, a datoriilor Greciei, regiunea va merge spre destinaţia dorită de Trichet, crede Mackie.

Parlamentul de la Atena a aprobat miercuri un nou plan de austeritate, creând condiţiile pentru obţinerea unui al doilea program internaţional de finanţare în decurs de doi ani, care va majora contribuţia contribuabililor europeni la salvarea celui mai îndatorat stat din UE.

Pentru investitori, creşterea subvenţionării riscă să afecteze obligaţiunile germane, considerate de referinţă în zona euro.

Rezultatul controversei ar putea determina dacă euro va evolua sau va eşua din cauza temerilor că cei 17 membri sunt prea diferiţi pentru a fi uniţi de o monedă unică, dacă unii nu vor să respecte regulile iar alţii nu vor să îi ajute pe cei aflaţi în dificultate.

"Europa se află la o răscruce. Este imposibil să avem o uniune monetară în anii următori dacă nu construim o uniune economică şi fiscală. Trichet este conştient de acest lucru, dar unii lideri politici au alte viziuni", a afirmat într-un interviu Guy Verhofstadt, prim-ministru al Belgiei în prima decadă a euro.

Costul unei uniuni mai profunde ar fi suportat în mare parte de principalele economii ale zonei euro.

Analiştii Nomura International calculează că Germania ar trebui să contribuie cu 3,5% din PIB pentru ca integrarea regiunii să ajungă la nivelul celei din Statele Unite, comparativ cu 1% în prezent, reprezentând 0,7% din bugetul UE.

Finanţarea Greciei, Irlandei şi Portugaliei se va ridica la circa 2% din PIB-ul Franţei şi al Germaniei, în acest an, reprezentând în mare ratele lor de creştere economică, potrivit analiştilor companiei de brokeraj Strategists at Brockhouse&Cooper din Montreal.

Compania de cercetare a pieţei Open Europe, din Londra, estimează că fiecare gospodărie din zona euro subvenţionează în prezent cu 535 de euro datoriile Greciei, iar al doilea program de salvare va tripla aproape această sumă, până în 2014.

Trichet vrea să transforme criza într-o oportunitate de a realiza "uniunea viitorului", prin consolidarea reglementărilor şi instituţiilor care guvernează politicile fiscale şi economice.

El a propus exercitarea dreptului de veto de către instituţiile europene, în cazul bugetelor statelor aflate în criză, şi crearea unui minister regional de finanţe.

Autorităţile din Germania, spre exemplu, se tem însă că legăturile mai strânse vor reduce influenţa guvernelor naţionale asupra propriilor bugete.

Necesitatea de a preveni falimentul Greciei a dus deja la o mai mare solidaritate fiscală, consideră Gary Jenkins, director la compania Evolution Securities din Londra.

În plus, randamentele obligaţiunilor din ţările periferice ale zonei euro vor fi mai apropiate de cele ale obligaţiunilor germane.

Astfel, obligaţiunile Greciei "vor arăta mai bine, iar cele germane mai prost".

Investitorii cer o primă de risc de circa 13% pentru obligaţiunile elene pe termen de zece ani, faţă de cele germane.

Spreadul a scăzut de la un nivel record de 15%, pe măsură ce Europa se apropie de un acord pentru al doilea program de salvare a Greciei.

Costurile de împrumut ale Germaniei sunt la aproximativ acelaşi nivel cu cele ale SUA.

Jim O'Neill, preşedinte al Goldman Sachs Asset Management, susţine că ţările europene trebuie să înceapă să emită obligaţiuni comune pentru a atrage investitorii şi a pune capăt crizei. Germania se opune însă, de teamă că ar avea loc o creştere a costului său de împrumut.