BM a sugerat angajarea firmelor de head hunting pentru pentru numirea managementului privat la stat

Banca Mondială a sugerat autorităţilor să angajeze firme de head hunting, care să stabilească liste cu potenţiale persoane pentru funcţii de conducere pe criterii profesioanle, iar primele companii din sectorul energetic deţinute de stat vor avea management privat până la finele anului.

Urmărește
10 afișări

"Banca Mondială a sugerat un mod de abordare, o soluţie prin care să angajăm companii de hunting care, pe baza unor criterii profesionale clare, să furnizeze liste cu persoane indicate pentru a face parte din Consiliile de Administraţie. În urma interviurilor cu reprezentanţii statului, se pot stabili cinci sau şapte reprezentanţi în Consiliile de Administraţie ale companiilor de stat", a declarat marţi Alexandru Săndulescu, şeful Direcţiei de energie din Ministerul Economiei.

El a adăugat că pe criteriile stabilite de firmele de head hunting pot fi aleşi directorii generali, care pot fi specialişti fie din compania respectivă, fie din exterior. De asemenea, după numirea managementului privat, companiile vor elabora propriile programe de eficientizare.

"Nu există termene clare, o dată la care companiile de stat să aibă management privat, dar primele companii vor avea un astfel de management până la sfârşitul acestui an. Se va începe cu o companie foarte bună şi cu una foarte proastă", a adăugat Săndulescu.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, în urmă cu patru zile, că două dintre companiile din portofoliul instituţiei, una profitabilă şi cealaltă pe pierderim, vor avea management privat până în luna iulie.

Ariton spunea la acea dată că nu a fost stabilită modalitatea prin care se va realiza acest demers, dar Ministerul Economiei are discuţii cu BM privind acest aspect.

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, declara în urmă cu două săptămâni că un număr de 30-40 de companii cu capital de stat, cele mai mari, vor avea management privat, iar Guvernul va angaja o firmă independentă de resurse umane, cunoscută pe plan internaţional, care să asigure o selecţie cât mai bună a personalului.

Preşedintele Traian Băsescu afirma în urmă cu două săptămâni că îmbunătăţirea managementului în regiile şi în societăţile de stat este prioritatea zero a anului 2011 şi că, în cel mai scurt timp, acestea vor fi trecute din punctul de vedere al raportării bilanţului la Ministerul Finanţelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici