BMW va extinde gama de modele BMW şi Mini
BMW, cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, va extinde gama de modele BMW şi Mini pentru a majora vânzările anuale cu 55% în următorul deceniu şi a păstra avansul faţă de Volkswagen şi Daimler, transmite Bloomberg.
BMW va extinde gama de modele BMW şi Mini (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Pentru a susţine dezvoltarea pe termen lung, BMW ar putea avea nevoie de extinderea actualelor unităţi de producţie şi înfiinţarea unei noi fabrici, a declarat directorul general Norbert Reithofer.
BMW intenţionează ca în 2020 să ajungă la o producţie anuală de peste două milioane de vehicule, comparativ cu 1,29 milioane de unităţi în 2009.
"Marea campanie de lansare a unor noi modele şi intrarea pe noi segmente de piaţă va începe după 2012. Până în 2020, vor avea nevoie de noi capacităţi de producţie", a afirmat Reithofer într-un interviu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
El a arătat că BMW intenţionează să extindă gama modelelor Serie 6 şi Mini şi să construiască şi un automobil electric, de oraş.
BMW vrea să se protejeze astfel de concurenţa VW, proprietarul Lamborghini, Bentley şi Audi, prin fuziunea cu Porsche.
Audi s-a angajat să devanseze BMW în poziţia de lider pe segmentul automobilelor de lux până în 2015.
BMW ocupă această poziţie, preluată de la Mercedes-Benz, parte a grupului Daimler, din 2005.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO