- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (28.10.2011, 19:00)
- Ioan Dornescu ,
BNR a aprobat regulamentul care limitează creditul de consum în valută, nu şi pe cel imobiliar
Consiliul de Administraţie al BNR a aprobat vineri un regulament privind împrumuturile destinate persoanelor fizice prin care limitează accesul la creditul de consum în valută, fără să modifice însă condiţiile pentru creditele imobiliare în monedă străină cu ipotecă, aşa cum era prevăzut iniţial.
Urmărește
616 afișări
BNR a aprobat regulamentul care limitează creditul de consum în valută, nu şi pe cel imobiliar (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)
"În esenţă, regulamentul impune creditorilor definirea unor criterii mai exigente pentru acordarea creditului de consum în valută, însă nu afectează - comparativ cu condiţiile actuale - accesul la creditele în valută pentru care atât destinaţia, cât şi garanţiile aferente sunt de natură imobiliară", se arată într-un comunicat transmis de BNR.
Banca centrală precizează că regulamentul urmăreşte echilibrarea acordării de credite noi în monedă naţională faţă de cele în valută, ceea ce va contribui la consolidarea stabilităţii financiare şi la asigurarea proactivă a capacităţii debitorilor neacoperiţi la riscul valutar de a-şi onora obligaţiile de restituire a împrumuturilor contractate.
"Se are în vedere reflectarea cu acurateţe în preţurile serviciilor financiare a riscurilor pe care acordarea de credite în valută către debitorii neprotejaţi faţă de riscul valutar le incumbă atât pentru aceştia, cât şi pentru băncile comerciale creditoare", se spune în comunicatul BNR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Papa Francisc îi avertizează pe liderii mondiali despre riscurile Inteligenței Artificiale și impactul asupra adevărului
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Regulamentul a fost supus dezbaterii publice şi a luat în considerare şi propuneri ale sistemului financiar-bancar transmise prin intermediul asociaţiilor profesionale, precizează BNR.
În proiectul de regulament prezentat în luna septembrie pe site-ul BNR se spunea că împrumuturile de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul va fi de cel puţin 30%.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat vineri că banca centrală nu va impune restricţii la creditele în valută pentru locuinţe prin regulamentul privind creditele pentru populaţie, precizând că prevederile iniţiale au fost doar "şlefuite", fără să fie operate multe schimbări.
Potrivit proiectului prezentat în septembrie, banca centrală are în vedere limitarea maturităţilor la creditele de consum la cel mult cinci ani, faţă de 20 de ani perioada maximă practicată în prezent pe piaţa bancară pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă.
BNR viza delimitarea clară a ariei de definire a crediteolor imobiliare, care urma să cuprindă finanţările pentru care se constituie garanţie imobiliară şi sunt destinate exclusiv cumpărării unui imobil (casă/teren), construirii unui imobil, sau amenajării/extinderii unei locuinţe. Acelaşi regim s-ar aplica şi creditelor de refinanţare a împrumuturilor imobiliare.
Creditele de consum cu ipotecă vor fi tratate la fel ca orice alt credit de consum.
În cazul creditelor de consum pentru cumpărarea de bunuri, clientul trebuie să dispună de o garanţie reală (în general ipotecară) sau personală (de exemplu poliţă de asigurare) de 133% din suma împrumutată.
De asemenea, în cazul creditelor de consum cu alte destinaţii, debitorul persoană fizică va prezenta o garanţie reală sau personală de 133% din valoarea împrumutului.
Fac excepţie de la aceste prevederi creditele pentru tratamente medicale, pentru deces şi pentru studii.
Pentru creditele imobiliare, proiectul prevedea ca debitorul să deţină un avans de cel puţin 15% din valoarea imobilului la finanţările în lei, de 30% pentru creditele în euro şi de 40% în cazul finanţărilor în alte devize străine.
Băncile vor fi obligate, ca şi până în prezent, să elaboreze scenarii de risc astfel încât gradul de îndatorare să nu depăşească pe întreaga perioadă până la scadenţă nivelul maxim stabilit de normele proprii de finanţare.
Pentru fundamentarea nivelului îndatorării la creditele de consum, băncile vor face simulări pornind pe baza unor indici valorici stabiliţi de către regulament.
Astfel, nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare sunt stabilite inclusiv prin luarea în considerare a riscului valutar, riscului de rată a dobânzii, şi a riscului de diminuare a veniturilor disponibile pe perioada de derulare a creditului.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
astăzi, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria