BNR a decis. Creşte dobânda la depozite şi scade la credite

Publicat: 03 10. 2017, 13:48
Actualizat: 01 04. 2020, 05:29

În şedinţa din 3 octombrie 2017 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

– Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;

– Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;

– Îngustarea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la +/- 1,25 puncte procentuale de la +/- 1,50. Astfel, începând cu 4 octombrie 2017, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit creşte la 0,50 la sută, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se reduce la 3,00 la sută.