- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BNR a extins până la 31 iulie data de consultare asupra proiectului privind creditarea populaţiei
Banca Naţională a României (BNR) a prelungit cu 15 zile, până la 31 iulie, termenul de consultare publică asupra proiectului de regulament privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice, după ce mai mulţi bancheri comerciali au solicitat extinderea perioadei.
BNR a extins până la 31 iulie data de consultare asupra proiectului privind creditarea populaţiei (Imagine: Mediafax Foto)
Documentul a fost publicat de banca centrală în data de 8 iulie, iar termenul de transmitere a comentariilor şi observaţiilor a fost stabilit, iniţial, pentru 16 iulie.
Potrivit proiectului de regulament, băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc, în anul anterior, şi nu doar în funcţie de adeverinţa de salariu sau alte documente, precum în prezent.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Regula nu se va aplica, însă, în cazul veniturilor exceptate de lege de la obligaţia de plată a contribuţiilor fiscale.
De asemenea, băncile vor fi obligate să realizeze pentru fiecare potenţial client analize de tip stress test pentru evaluarea capacităţii de rambursare a creditului în condiţii nefavorabile, pe baza
informaţiilor disponibile aferente unei perioade de minim 18 luni anterior datei evaluării, utilizând cea mai ridicată rată a dobânzii, după caz, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului
de schimb al monedei naţionale, inclusiv în cazul creditelor indexate, şi cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile practicat de împrumutător în respectiva perioadă.
Mai mulţi bancheri comerciali s-au arătat nemulţumiţi de proiectul BNR, însă analiştii economici au arătat că se aşteptau la astfel de măsuri, menite să limiteze creşterea creditării.
Regulamentul urmează să fie pus în aplicare în cel mult 45 de zile de la intrarea în vigoare, iar în până la avizarea noilor norme pentru fiecare instituţie, băncile vor aplica un grad de îndatorare de cel mult 40%.
La începutul lunii martie a anului trecut, BNR a decis să elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populaţiei, care se situa la 25% din suma împrumutată în cazul celor ipotecare şi la 30% pentru creditele de consum, precum şi valoarea maximă a gradului de îndatorare a persoanelor fizice.
Băncile au elaborat norme proprii de creditare ţinând cont de veniturile nete ale populaţiei, calculate ca diferenţă dintre sumele înscrise în adeverinţele salariale sau alte forme de venit (contracte de colaborare, dividende, chirii) şi un nivel minim de cheltuieli. Aceste norme au fost avizate de Direcţia Supraveghere din BNR, care a acceptat un grad maxim de îndatorare de 70% din nivelul veniturilor nete.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat de mai multe ori în ultimele luni că riscul creditării creşte o dată cu viteza dezvoltării segmentului, iar băncile, interesate să obţină profit, subestimează riscul de multe ori.
La finele lunii mai, creditele acordate populaţiei au urcat la 83,24 miliarde lei ( 23 miliarde euro), pe fondul unei creşteri anuale cu 130,7% a creditului în valută, la 45,9 miliarde lei, şi cu 38,6% a finanţărilor în lei, la 37,35 miliarde lei. Valoarea totală a creditelor acordate populaţiei şi firmelor se situa la 171,83 miliarde de lei, în urcare cu 61,3% comparativ cu perioada similară din 2007.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO