BNR a revizuit prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 2,8% la 3,1%
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit prognoza de inflaţie pentru 2011, de la 2,8% la 3,1%, după ce a majorat estimarea pentru acest an, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a majorării TVA.

BNR a revizuit prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 2,8% la 3,1% (Imagine: Mediafax Foto)
"Pentru finele acestui an calculele indică o inflaţie de 7,8% spre 8%, poate undeva chiar peste 8% în acest an, urmând să coboare ulterior. Spre sfârşitul anului 2011, tot ca urmare a efectului de bază, dispar cele trei procente care se adaugă în urma majorării TVA, inflaţia va intra în intervalul de variaţie, în jur de 3%, şi va rămâne în apropierea acestui nivel", a spus Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.
El a menţionat că acesta este un scenariu bazat pe parametrii actuali şi în care efectele de runda a doua sunt modeste.
În raportul detaliat al Consiliului de Administraţie al BNR de miercuri era indicată o inflaţie de 7,8% pentru finele acestui an şi reîncadrarea traiectoriei preţurilor de consum pe o curbă descendentă, ajungând în apropierea ţintei de 3% la sfârşitul anului 2011.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene
-
DNA a declanşat cele mai ample percheziţii din ultimii ani în Portul Constanţa. Şpăgi de milioane de euro / Firme care au gestionat proiectul de extindere a plajelor pe litoralul românesc, sub „lupa” DNA
-
Ministerul Sănătăţii cere ANPC-ului lui Piedone să oprească controalele ilegale
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri menţinerea dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, precum şi a ratelor pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei, la 15%, şi în valută, la 25%.
Totodată, banca centrală a revenit la exprimarea potrivit căreia gestionează "adecvat" lichiditatea din sistemul bancar. În şedinţa de la finele lunii iunie, după anunţul Guvernului privind creşterea TVA de la 19% la 24%, CA al BNR a stopat scăderea dobânzii de politică monetară şi a întărit mesajul privind lichiditatea din sistemul bancar, arătând că urmăreşte o gestionare "fermă" a acesteia.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

