- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.12.2013, 13:18)
- Monica Juganaru
BNR a stabilit un curs de 4,4687 lei/euro, cu 0,28 bani mai redus
Cotaţiile monedei naţionale au oscilat aproape de 4,47 lei/euro în prima parte a zilei, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4687 lei/euro, cu 0,28 bani sub nivelul de miercuri.
![Imaginea articolului BNR a stabilit un curs de 4,4687 lei/euro, cu 0,28 bani mai redus](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/11742782/2/euro-bancnote-si-monede-shutterstock.jpg?width=560)
BNR a stabilit un curs de 4,4687 lei/euro, cu 0,28 bani mai redus (Imagine: Shutterstock)
În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4715 lei/euro, reprezentând maximul din ultimele 11 săptămâni. Deprecierea leului din zilele precedente a fost generată de anunţului preşedintelui Băsescu că nu aprobă memorandul cu FMI.
Leul s-a apreciat uşor şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă anunţat de BNR scăzând cu 0,31 bani, la 3,2869 lei/dolar, de la 3,29 lei/dolar în şedinţa precedentă.
Rata de schimb leu/franc elveţian a continuat să crească însă, de la 3,64 lei/franc la 3,6445 lei/franc, un nou maxim de după 30 septembrie.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
La debutul şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,4660 lei, cu 0,3 - 0,5 bani (aproximativ 0,1%) sub cotaţiile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4690 - 4,4710 lei/euro.
Ulterior, rata de schimb a fluctuat nesemnificativ, uşor sub 4,47 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse, potrivit dealerilor.
Dobânzile afişate joi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 1,64 - 2,14% pe an, apropiate de cele de miercuri. Dobânzile sunt în continuare mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.
Randamentele pentru plasamentele la o săptămână se plasau la 1,66 - 2,16% pe an.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/laura-vicol-si-vladimir-ciorba-arestati-1738949512.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=11742782&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe