BNR: Existenţa şi nivelul rezervelor de aur sunt luate în calcul în analizele investitorilor

Multe din aceste afirmaţii, spune consilierul guvernatorului BNR; nu sunt corecte sau pot crea confuzii. Redăm în continuare postatea lui Cristian Bichi:

Afirmaţie nr. 1 (A1): “Nu numai că plătim nişte taxe foarte mari, dar nici nu încasăm niciun fel de dobândă pentru acest aur financiar care este deţinut într-o bancă din Anglia”.

Comentariu:. Ar fi fost de dorit mai multă claritate. Instituţia respectivă nu este o bancă oarecare, ci însăşi banca centrală britanică (Banca Angliei), care se află în centrul pieţei londoneze de aur, cea mai mare piaţă de aur fizic din lume. O parte din aurul României se află în custodie la această bancă centrală. Pentru prestarea de astfel de servicii, Banca Angliei nu plăteşte dobândă niciunui client al său (bănci centrale şi bănci comerciale specializate), ci încasează o taxă de păstrare.

Pentru a se înţelege mai bine, trebuie precizat că nu ne aflăm în situaţia unui depozit bancar de fonduri (bani la care se încasează dobândă), ci a unui contract ce e asemănător cu cel de plasament de valori în casete de siguranţă (safekeeping). Dacă o persoană îsi depune bijuteriile de aur într-o casetă de siguranţă la o bancă, nu va primi dobândă, din contră va plăti o sumă de bani pentru acest serviciu.

Dobânda poate fi obţinută numai dacă entitatea ce deţine în custodie aurul la Banca Angliei îl împrumută unei bănci comerciale specializate (bullion banks) ce deţine conturi de aur cu banca centrală britanică. Un astfel de împrumut (cunoscut în limbaj financiar şi ca depozit în aur sau leasing de aur) presupune risc de credit. Dacă împrumutatul are dificultăţi, este posibil ca aurul să nu mai fie rambursat, deci să fie pierdut. Şi încă o clarificare. Banca centrală naţională acordă împrumutul în aur, nu Banca Angliei, care nu are dreptul să se atinga de aurul clientului în absenţa unor instrucţiuni ale acestuia.

Scopul păstrării aurului în locaţia geografică a unor pieţe de aur internaţionale nu este neapărat cel al obţinerii de venituri. Aşa cum sublinia Banca Elveţiei, scopul este de a diversifica activele şi a avea acces uşor la piaţă, astfel încât banca centrală naţională să poată utiliza (rapid) rezervele sale de aur chiar în cazul unei crize (n.n. conflict armat, accident nuclear, catastrofă de mediu).

În anul 2017, taxa de păstrare a fost de 309.000 lei (nu de 300.000 de euro). Nu este însă lipsit de interes, să precizăm că în anii în care BNR a plasat aur sub forma de depozite la termen pe piaţa interbancară internaţională s-au obţinut venituri, în măsură să acopere cheltuielile de păstrare pe mai mulţi ani. De exemplu, numai în anul 2001, BNR a încasat venituri în valoare de 4,9 milioane dolari SUA din împrumuturi în aur.

A2: “Ce preferăm? Să fie furat prin diminuarea valorii cu taxele de depozitare şi respectiv prin renunţarea la dobândă… sau să fie adus în ţară... “

Comentariu: Ciudată interpretare. Aurul nu are cum să fie furat “prin diminuarea valorii sale cu taxele de depozitare sau prin renunţarea la dobândă”. După ce au atins un nivel maxim în anul 2002, deţinerile de aur în străinătate ale României s-au menţinut constante ca stoc fizic, valoarea lor evoluând doar în funcţie de fluctuaţiile preţului metalului galben. Taxele de depozitare nu se acoperă prin diminuarea stocului de aur, ele se trec pe cheltuieli. Neîncasarea de dobândă nu duce nici ea la reducerea stocului de aur. Mai mult, aducerea rezervelor de aur în România înseamnă că se va renunţa la dobânda ce ar fi putut fi obţinută printr-o eventuală reluare a împrumuturilor în aur pe piaţa londoneză. Urmând logica dlui avocat, depozitarea aurului în tezaurul BNR, unde nu va produce dobândă, ar fi un furt din rezerva de aur a ţării, ceea ce este absurd.

A3: “să fie adus în ţară...să îl putem realmente folosi ca garanţie pentru eventuale obligaţii internaţionale ale României

Comentariu: De ce “realmente”? Se doreşte să se sublinieze că dacă e în străinătate, aurul nu poate fi folosit în calitate de garanţie? Măi să fie!

Pe pieţele internaţionale se tranzacţionează, de regulă, numai aur care corespunde anumitor standarde. De ex., Banca Angliei acceptă numai lingouri care sunt conforme cu standardul “Good Delivery” al London Bullion Market Association (LBMA), asociaţie a băncilor comerciale specializate în tranzacţii cu aur. Acest standard garantează că lingourile de aur respectă cerinţe calitative şi cantitative specifice, ce permit investitorilor să accepte lingouri noi fără a mai face verificări în privinţa conţinutului de aur al acestora. Păstrarea aurului în tezaurul unei bănci centrale care nu se află în locaţia geografică a unei pieţe internaţionale a aurului necesită verificări suplimentare din partea investitorilor, anterioare tranzacţiei propriu-zise dorite de banca centrală respectivă, cu efecte adverse asupra rapidităţii încheierii acesteia şi a costurilor asociate.

A4: “..în momentul de faţă acest aur este doar acolo, doar în depozit, şi are doar o latură ..alchimică, iraţională, magică”.

Comentariu: Ce observaţii poţi avea faţă de o afirmaţie abracadabrantă?! No comment!

A5: “Avem niste aur şi suntem tari, dar nu se foloseşte sub nicio formă ..pentru a obţine nişte consecinţe financiare mai bune, pentru că ai aurul respectiv”.

Comentariu: Existenţa şi nivelul rezervelor oficiale de aur sunt luate în calcul în analizele investitorilor străini şi ale firmelor de rating în ceea ce priveşte gradul de vulnerabilitate externă a României, fiind un factor apreciat pozitiv (sporeşte încrederea analiştilor că ţara îşi poate îndeplini angajamentele externe). Astfel, rezervele de aur îşi aduc contribuţia la obţinerea unor opinii şi unor ratinguri cât mai favorabile posibil pentru ţara noastră, cu atât mai mult cu cât o parte importantă a rezervei de aur este certificată de terţe părţi şi se află pe piaţa cea mai importantă, putând fi astfel transformată foarte rapid în valute în caz de nevoie. Toate acestea duc la “consecinţe financiare mai bune” pentru ţară. Un exemplu de astfel de consecinţă este reducerea nivelului dobânzilor asociate împrumuturilor interne şi externe ale României.

A6: “Spre exemplu, în timp ce avem 100 şi ceva de tone de aur..în loc să crească ratingul de ţară, scade”.

Comentariu: Atât timp cât stocul rezervelor de aur este constant de ani buni, nu acest element poate fi făcut responsabil de o eventuală scădere a ratingului de ţară.

De precizat că, ratingurile de credit pentru datoria pe termen lung în valută a României nu s-au modificat de mulţi ani. Recentul anunţ făcut de firma Standard&Poor’s nu se referă la o posibilă modificare a ratingului, ci a perspectivei asociate acestuia (de la stabil la negativ).

A7: “…Fitch, care este de undeva de prin Bulgaria, cu sediul în Bulgaria..”

Comentariu: Firma Fitch Ratings specializată în servicii de rating de credit şi cercetare este parte a Grupului Fitch, care are sediu dual la Londra şi New York. Fitch Ratings are birouri secundare în diferite ţări, dar nu în Bulgaria.

A8: “Germania şi-a repatriat 2000 de tone de aur din Statele Unite.”

Comentariu: Afirmaţia este eronată. În 2012, banca centrală a Germaniei a decis ca, până în anul 2020, jumătate din rezervele sale de aur să fie stocate în seifurile sale de pe teritoriul national în vederea echilibrării ponderilor deţinerilor de metal galben aflate în interiorul şi exteriorul ţării. Aceasta a presupus repatrierea unei părţi din aurul deţinut în străinătate. În 2016, s-a încheiat transferul a 300 de tone de aur din SUA. În anul următor, s-a încheiat transferul a 374 de tone aur aflate la Banca Franţei, astfel operaţiunea de repatriere fiind finalizată în avans. În prezent, Bundesbank menţine 1.236 de tone de aur în SUA (36,67% din rezerva sa totală de aur) şi 423 de tone în Marea Britanie (12,55%).

A9 “Polonia şi-a repatriat câteva sute de tone de aur din Statele Unite şi din Marea Britanie”.

Comentariu: Informaţia este falsă. Polonia nu avea cum să repatrieze câteva sute de tone din cele două state mai sus amintite, întrucât această ţară nu dispune decât de 128,6 tone de aur (date din februarie 2019), nivel la care a ajuns prin cumpărări recente de metal preţios. Mai mult, în ultimii ani, rezervele sale de aur au fost păstrate doar în Marea Britanie şi pe teritoriul naţional.

A10 “Este un trend acest lucru, oamenii îşi aduc rezervele de aur acasă, pentru a le gestiona mai bine şi pentru a le valorifica mai bine”.

Comentariu: Aurul ca activ are câteva dezavantaje: presupune costuri de stocare, este greu de transportat şi dacă este păstrat în tezaurul propriu nu generează dobândă. Ţările care doresc să obţină un venit relativ modest la deţinerile lor oficiale de aur pot recurge la activarea acestora, în condiţii de risc-randament favorabile lor, prin acordarea de împrumuturi în aur unor bănci specializate. Utilizarea instrumentului financiar “împrumuturi în aur” nu se poate face decât dacă aurul e plasat pe o piaţă internaţională a aurului (de ex. piaţa londoneză). Aflat în tezaurul BNR, aurul va fi un activ static, ce nu va produce venit, deci argumentul unei mai bune valorificări cade.

A11: “Contează doar simbolul, ori câtă vreme tu ţii banii aceştia acolo neutilizaţi şi se erodează, până şi simbolul păleşte”.

Comentariu: Deţinerile de aur monetar reprezintă active şi nu bani, aşa cum un inel de aur reprezintă un activ fizic şi nu numerar sau un depozit bancar (aceste ultime două elemente corespund definiţiei banilor). Am arătat mai sus că stocul fizic de aur nu s-a micşorat şi în această privinţă pot fi consultate comunicatele BNR privind administrarea rezervelor internaţionale. Stocul de aur nu s-a “erodat”, cum se exprimă domnul avocat. Deci, dacă nu se erodează, nici simbolul nu are cum să pălească. Apropo de termenul erodare: una din caracteristicile aurului este că nu rugineşte/oxidează decât în contact cu foarte puţine substanţe reactive.

A12: “opinia publică nu ştia şi acum nu ştiam eu nici eu până aseară. România deţine obligaţiuni americane în valoare de câteva miliarde de dolari”.

Comentariu: Faptul că domnul avocat nu avea până recent cunoştinţe despre existenţa obligaţiunilor de stat americane în rezervele internaţionale ale BNR, nu este vina băncii centrale. Aceasta a prezentat regulat în rapoartele anuale şi în alte publicaţii ale sale informaţii despre activitatea de administrare a rezervelor internaţionale ale României şi structura acestora.

Poate s-a dorit ca afirmaţia de mai sus să cutremure târgul. În fapt, spusa dlui avocat e departe de a deveni o ştire bombă. Deţinerea de obligaţiuni (n. n. obligaţiuni de stat (nuanţă importantă)) americane în rezervele internaţionale administrate de o bancă centrală este ceva obişnuit.

Rezervele valutare internaţionale sunt definite de FMI ca acele active externe care sunt uşor disponibile şi aflate sub controlul unei bănci centrale pentru finanţarea directă a dezechilibrelor de plăţi, pentru reglarea indirectă a mărimii acestor dezechilibre prin intervenţii pe piaţa valutară pentru a influenţa cursul de schimb şi/sau pentru alte scopuri. Rezervele internaţionale sunt folosite pentru plata importurilor de bunuri şi servicii necesare ţării atunci când există dificultăţi în asigurarea finanţării externe (plata importurilor nu se face in lei) şi contribuie la susţinerea încrederii investitorilor în abilitatea ţării respective de a face faţă angajamentelor sale de plată în monedă externă. Ele pot fi utilizate şi pentru acordarea de asistenţă de lichiditate de urgenţă în valută agenţilor economici, precum şi pentru executarea de plăţi pentru guvern (de ex. în contul plăţii datoriei externe). Rezervele internaţionale cuprind aur monetar, active în valuta şi alte creanţe în monedă straină. Dolarul SUA este, pe departe, cea mai importantă valută în rezervele internaţionale globale ale băncilor centrale, având o pondere de 62,3% în trimestrul II al anului 2018. Pentru a evita riscul de credit (de nerambursare a sumelor împrumutate), băncile centrale fac plasamente în dolari şi în alte valute numai la contrapartide sigure. Obligaţiunile guvernului american se numară printre cele mai sigure şi lichide oportunităţi de investiţie.

A13 “Printr-o cutumă care ni s-a instaurat începând din 2006… prin această cutumă s-a considerat că rezerva de aur şi aceste active ale României [ nn: obligaţiunile de stat străine] sunt ale BNR.”

Comentariu: Afirmaţie fără acoperire. Nu există nicio cutumă de genul celei amintite de dl avocat, care aduce ca unic (şi straniu) argument în sprijinul acesteia “e posibilă pentru că o statuie pe care am pus-o persoană” (sic!?).

Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României stabileşte foarte clar că una din principalele atribuţii a BNR este administrarea rezervelor internaţionale ale României. Potrivit art. 31 al legii anterior amintite, BNR este autorizată să facă următoarele operaţiuni: a) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu lingouri şi monede din aur şi cu alte metale preţioase; .. c) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii pe piaţa secundara cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de guverne străine sau de organizaţii financiare interguvernamentale”.

În anul 2006, Consiliul de administraţie al BNR a decis, respectând prevederile legale aplicabile, să nu se mai facă operaţiuni de împrumut în aur, întrucât circumstanţele pieţei nu mai făceau posibilă îndeplinirea obiectivelor de prudenţă şi siguranţă care se circumscriu activităţii de administrare a rezervelor internaţionale.