BNR îşi deschide porţile pentru public. Moment aniversar pentru instituţie

Publicat: 15 04. 2022, 19:26
Actualizat: 15 04. 2022, 19:28

BNR deschide vizitatorilor, în intervalul orar 11:00 – 18:00, Palatul Vechi din Bucureşti, precum şi sucursale regionale şi agenţii ale băncii centrale din teritoriu.

Publicul larg va avea ocazia să admire expoziţia permanentă a Muzeului BNR, inclusiv un lingou de aur din rezerva băncii centrale, precum şi două expoziţii temporare: 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I (1921-2017) şi Ecaterina Teodoroiu – eroina  Primului Război Mondial.

Publicul poate vizita şi sucursalele regionale Cluj, Constanţa, Dolj, Timiş şi Iaşi şi agenţiile BNR din Argeş, Braşov, Bihor, Buzău, Gorj, Maramureş, Sibiu şi Suceava.