BNR: Vârful inflaţiei din acest an va fi în ianuarie
Inflaţia va înregistra în ianuarie cel mai mare nivel din acest an şi e posibil să depăşească marginal valoarea din decembrie 2009, a declarat vineri viceguvernatorul BNR Cristian Popa.
BNR: Vârful inflaţiei din acest an va fi în ianuarie (Imagine: Mediafax Foto)
El a fost de acord că există o bază destul ce înaltă în ianuarie 2009, dar a ţinut să evidenţieze că aceasta este chiar mai mare în a doua lună a anului trecut.
"Din acest motiv, credem că această corecţie va fi de scurtă durată", a spus Popa.
Oficialul BNR a reiterat că persistenţa inflaţiei anul trecut a fost mult mai mare decât se aşteptau în condiţiile scăderii economice înregistrate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Cuba: 553 de prizonieri au fost eliberaţi după relaxarea sancţiunilor de către SUA
-
Zelenski vizitează Polonia după progresele în disputa istorică privind al Doilea Război Mondial
-
Şedinţă crucială la banca centrală la început de an. Ce se va întâmpla cu dobânzile?
BNR a urcat prognoza de inflaţie pentru 2010 de la 2,6% la 3,5% şi estimează pentru 2011 o rată de 2,7%.
Ţintele de inflaţie pentru acest an şi 2011 au rămas aceleaşi, de 3,5% plus/minus un punct procentual, respectiv 3% plus/minus un punct procentual.
Rata anuală a inflaţiei a coborât de la 6,3% în 2008 la 4,74% anul trecut, în contextul unei creşteri a preţurilor cu 0,3% în decembrie faţă de noiembrie, dar BNR a ratat ţinta pentru al treilea an consecutiv.
Anul trecut, vârful inflaţiei a fost atins în luna februarie, când rata anuală a fost de 6,89%. Ulterior, inflaţia a urmat un trend descendent, decelerându-se timp de opt luni consecutiv şi atingând un punct minim de 4,3% în luna octombrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO