Boagiu a aprobat lansarea spre finanţare a ultimelor două domenii fără fonduri din POS-T

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a aprobat lansarea ultimelor două domenii care nu aveau finanţare europeană prin Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T) 2007-2013, respectiv modernizarea infrastructurii de transport aerian şi promovarea celui intermodal.

Urmărește
7 afișări

Cele două domenii vor beneficia de fonduri reprezentând 1,35% din totalul alocărilor prin POS-T, respectiv aproximativ 64 milioane euro.

Prin POS-T 2007-2013, România are la dispoziţie fonduri europene nerambursabile de 4,7 miliarde euro, la care se adaugă contribuţia de la bugetul de stat de circa un miliard euro.

"Domeniul major de intervenţie "Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport aerian" se adresează tuturor aeroporturilor din România care îndeplinesc condiţiile de aeroporturi de categoria D, cu trafic de sub 1 milion de pasageri anual şi care pot face dovada prestării unui serviciu economic de interes general pentru a cărui compensare au dreptul să primească cheltuieli aferente investiţiei din proiectul supus cererii de finanţare", se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Activităţile eligibile pentru obţinerea finanţării constau în lucrări de construcţie, modernizare sau dezvoltare a infrastructurii de transport aerian, cum ar fi piste de decolare/aterizare, căi de rulare, platforme de staţionare, turnuri de control şi elementele conexe acestora.

Cererile de finanţare se depun în sistemul "primul venit primul servit", iar valoarea totală (inclusiv TVA) a proiectului solicitat pentru finanţare trebuie să se încadreze între 2 şi 40 milioane euro.

"Domeniul major de intervenţie "Promovarea transportului intermodal" se adresează beneficiarului CFR SA, dar numai sub rezerva prezentării de acesta a unui contract de asociere în participaţiune cu autorităţile publice locale din judeţele ce conţin locaţiile prioritare pentru dezvoltarea transportului intermodal pe termen scurt şi sau mediu, cuprinse în Strategia de Transport Intermodal în România 2020", se precizează în comunicat.

Pentru a încheia un contract de asociere prin participaţiune, CFR SA va trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.

Astfel, CFR SA trebuie să se angajeze să realizeze investiţii în terminalul intermodal (platformă, infrastructură rutieră internă, infrastructură feroviară de acces si utilităţile conexe), să gestioneze infrastructura feroviară nou realizată ca parte a infrastructurii feroviare publice şi să asigurare mentenanţa acesteia.

În acelaşi timp, autorităţile publice locale se angajează să pună la dispoziţa CFR SA terenul terminalului şi să faciliteze obţinerea de către CFR a terenului aferent legăturii feroviare la terminal, să realizeze legătura rutieră la terminal la nivel de drum local şi să garanteze prin intermediul Planului Urbanistic Zonal că terenul din jurul terminalului va fi utilizat pentru activităţi logistice.

Şi în aces caz cererile de finanţare se depun în sistemul "primul venit primul servit".

La finele anului trecut, rata absorbţiei fondurilor prin POS-T a fost de aproximativ 1%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici