Boagiu: Va fi făcută o analiză privind pagubele create de companii care fac contestaţii sau plângeri

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, sâmbătă, în localitatea suceveană Dorneşti, că la minister va fi făcută o analiză privind pagubele create de companiile care au făcut contestaţii la licitaţii sau plângeri în urma semnării contractelor, iar acestea le vor fi imputate.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Boagiu: Va fi făcută o analiză privind pagubele create de companii care fac contestaţii sau plângeri

Boagiu: Va fi făcută o analiză privind pagubele create de companii care fac contestaţii sau plângeri (Imagine: SIlviu Matei/Mediafax Foto)

Ministrul Transporturilor a spus că sunt foarte multe firme aflate în relaţii cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) care s-au obişnuit "să facă doar plângeri" şi a susţinut că există un "joc incorect al contestaţiilor".

"Vremea aceea s-a încheiat", a spus Anca Boagiu, arătând că va fi modificată şi legislaţia privind licitaţiile pentru atribuirea unor lucrări.

"Vom face analiza pagubelor create prin acest procedu şi le vom imputa", a spus Anca Boagiu.

Întrebată cui vor fi imputate pagubele, ea a răspuns: "Cine a greşit să plătească, indiferent despre cine este vorba".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici