„Avioanele au avut o încărcătură mai mare în acest an, am introdus destinaţii noi mai rentabile, am renunţat la alte destinaţii şi am optimizat cursele”, a spus Ussama, într-o conferinţă de presă.
El nu a dorit să precizeze la cât se ridică venitul pe loc.
Ussama a adăugat că Blue Air operează aproape acelaşi număr de avioane ca anul trecut (opt aeronave) şi a schimbat doar tipul acestora.
Operatorul are în plan pentru acest an introducerea de destinaţii noi atât din Bucureşti, cât şi din Bacău.
„Vom avea din Bacău rute spre Larnaca, Paris, Dublin şi Bruxelles, iar din Bucureşti am reintrodus zborurile spre Lisabona”, a adăugat Ussama.
El crede că în acest an agenţiile de turism se vor orienta către cursele aeriene de linie şi vor renunţa la o parte din chartere.
„Anul trecut au fost pierderi mari pe chartere, pentru că s-a aşteptat un boom în vară, care nu a avut loc. Agenţiile au contractat multe chartere pe care nu le-au umplut. Probabil că în această vară vor folosi mai mult cursele normale”, a mai spus Ussama.
Operatorul low-cost, deţinut de omul de afaceri Nelu Iordache, operează peste 50 de rute europene, în 14 state.