CC suspectează o înţelegere pe piaţa farma privind întârzierea lansării medicamentelor generice
Concluziile reies din investigaţia finalizată recent de Consiliul Concurenţei, care a analizat piaţa distribuţiei angro de medicamente din România.
În urma analizei efectuate a rezultat că datorită comercializării cu precădere a unor medicamente inovative gradul de penetrare a medicamentelor generice este redus.
„Chiar şi în situaţia în care pentru medicamentele inovative există generice vânzările medicamentului inovativ continuă să predomine în România, realizând în general peste 50% din vânzări şi ajungând chiar la 80-90%. În cazul acestor medicamente CC a analizat şi ponderea celor mai ieftine generice, constatând că acestea reprezintă sub 1% din total, deşi în unele cazuri există diferenţe mari de preţ între inovativ şi generic de până la 250%”, se arată în raportul autorităţii de reglementare.
În acest context, Consiliul suspectează o înţelegere între firmele din industrie şi o promovare incorectă a medicamentelor originale.
„Există suspiciuni că firmele promovează incorect medicamentele, cointeresându-i pe medici să le prescrie pe cele mai scumpe. De asemenea, vrem în continuare să vedem dacă în piaţă sunt înţelegeri între producătorii de inovative şi cei de generice pentru a întârzia intrarea pe piaţă a genericelor”, a declarat preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu.
În perioada următoare, Consiliul Concurenţei va monitoriza piaţa de medicamente, pentru a căuta indicii care ar putea duce la deschiderea unei anchete. Legislaţia prevede amenzi de până la 10% din cifra de afaceri pentru companiile care încalcă prevederile în vigoare.
Pentru a evita influenţarea prescrierii anumitor medicamente în detrimentul altora, în funcţie de „cadourile” primite de la companiile producătoare, CC a recomandat anul trecut Ministerul Sănătăţii elaborarea unor norme care să definească sintagmele „cadouri”, „avantaje în bani sau în natură” care „au o valoare simbolică” şi „nu sunt costisitoare”, potrivit raportului.