Boc: După decizia CC s-a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul cu averile ilicite

Premierul Emil Boc consideră că după decizia de vineri a Curţii Constituţionale (CC) s-a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul cu averile ilicite, sperând să se găsească soluţii în Parlament la articolele declarate neconstituţionale din proiectul Preşedinţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

Boc a declarat, sâmbătă, la o dezbatere pe tema revizuirii Constituţiei desfăşurată la Prefectura Cluj, că niciun principiu din Constituţie nu poate apăra averile dobândite ilegal.

"Deciziile CC se respectă. Ele trebuie să fie puse în aplicare pentru că sunt general obligatorii şi produc efecte pentru viitor. În consecinţă, Parlamentul va trebui să ţină cont de decizia CC în analiza textelor constituţionale. Eu spun doar că, în Parlament, ţinând cont de decizia CC, unele texte pot fi amenajate, astfel încât să răspundă obiectivului de a putea confisca averile dobândite ilicit şi ca actele de corupţie să nu mai fie sursă pentru procurarea marilor averi. Acest lucru cred că trebuie făcut şi că niciun principiu din Constituţie nu poate apăra averile dobândite ilegal sau care se construiesc pe bază de fraudă. De aceea am spus că s-a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul cu averile ilicite. Vom vedea în Parlament, dar ar fi păcat să se piardă această bătălie, pentru că s-ar pierde definitiv bătălia cu corupţia dacă acest text constituţional nu se modifică", a spus Boc.

Premierul a afirmat că, în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară, CC a arătat că nu se poate restrânge această imunitate, decizia fiind "discutabilă".

"Este puţin discutabilă şi ciudată această decizie a CC. În anul 2003 s-a revizuit Constituţia şi s-a restrâns imunitatea parlamentară. S-a spus că parlamentarul poate fi trimis în judecată, dar nu poate fi reţinut şi percheziţionat fără acordul Camerei din care face parte. Deci s-a restrâns imunitatea parlamentară. Acum, vine CC şi spune că nu se poate restrânge imunitatea, dar în 2003 de ce s-a putut? Nu înţeleg dubla unitate de măsură, sper ca în dezbaterile din Parlament să găsim o formulă care să vină pe linia aşteptărilor oamenilor", a spus Emil Boc.

Curtea Constituţională a decis, vineri, că sunt neconstituţionale prevederi din proiectul legii de revizuire a Constituţiei, trimis de preşedintele Traian Băsescu, pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale.

Abrogarea textului privind averea dobândită licit suprimă garanţia dreptului de proprietate privată, potrivit deciziei de vineri a Curţii Constituţionale.

CC, cu majoritate de voturi, constată că eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constituţie, potrivit căreia "Caracterul licit al dobândirii se prezumă" este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie, se arată într-un comunicat de presă, remis agenţiei MEDIAFAX.

Modificările aduse articolului 72 din Constituţie privind imunitatea parlamentară, în sensul că percheziţia, reţinerea sau arestarea parlamentarilor fără avizul Legislativului, sunt neconstituţionale, potrivit deciziei de vineri a Curţii Constituţionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici