Prima pagină » Economic » Acţiunile europene închid la minimul ultimilor doi ani, trase în jos de bănci

Acţiunile europene închid la minimul ultimilor doi ani, trase în jos de bănci

Acţiunile companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi la cel mai redus nivel din mai mult de doi ani, în timp ce indicele bancar a atins un nou minim al ultimelor 29 de luni, din cauza temerilor privind agravarea crizei datoriilor din zona euro şi intrarea în recesiune a economiilor mari.
Acţiunile europene închid la minimul ultimilor doi ani, trase în jos de bănci

Băncile expuse la ţările periferice din zona euro au avut cele mai slabe performanţe.

Indicele bancar STOXX Europe 600 a scăzut cu 2,1% şi a atins un nou minim al ultimelor 29 de luni.

Acţiunile băncilor franceze BNP Paribas şi Societe Generale au pierdut 5,2%, respectiv 6,3%.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a coborât cu 0,7%, la cel mai redus nivel de după iulie 2009.

Bursa din Elveţia a urcat însă cu 4,4%, după ce banca centrală din această ţară a anunţat că stabileşte o ţintă a cursului de schimb la minimum 1,2 franci pe euro, pe care o va impune prin achiziţia de valută străină din piaţă în cantităţi nelimitate, intervenţia fiind prima de acest fel din ultimii 33 de ani.

„Ne aflăm încă în centrul furtunii. Investitorii sunt îngrijoraţi în privinţa unor economii precum Italia şi capacitatea acesteia de a trece bugetul prin Parlament şi să vină cu un plan de consolidare fiscală care să facă datoriile sustenabile”, a declarat Richard Batty, analist la Standard Life Investments.

Indicele londonez FTSE 100 a scăzut cu 1,06%, DAX al bursei din Frankfurt cu 1%, iar CAC 40 cu 1,13%.

Bursa din Milano a pierdut 1,98%, cea din Madrid cu 1,82%, iar cea din Lisabona 2,47%.