Boc: Guvernul va avea o "consultare" cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI
Membrii Executivului vor avea o "consultare" cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional după finalizarea şedinţei de Guvern, a declarat miercuri primul-ministru Emil Boc, la începutul reuniunii săptămânale a Guvernului.

Premierul Emil Boc (Imagine: Mediafax Foto)
"De la ora 17:30 membrii Cabinetului o să aibă o discuţie, o consultare, cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Fondului Monetar Internaţional, după finalizarea şedinţei de Guvern", a declarat premierul Boc, confirmând astfel informaţiile difuzate de agenţia MEDIAFAX.
Surse guvernamentale declaraseră anterior agenţiei MEDIAFAX că primul-ministrul Emil Boc şi miniştrii cabinetului său se vor întâlni cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional miercuri, la Palatul Victoria, în jurul orei 17:30, după şedinţa Executivului.
O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) se află, din 28 iulie, la Bucureşti, pentru prima evaluare a acordului stand-by, discuţiile urmând să se încheie luni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegeri în Germania. Cine este favorit pentru a deveni următorul cancelar al ţării
-
Israelul amână eliberarea prizonierilor palestinieni
-
Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:46
-
astăzi, 07:36
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti