Boc i-a cerut lui Tabără să regândească programul „Primul Siloz”
„Programul «Primul Siloz» nu lucrează la capacitatea la care a fost creat, motiv pentru care am discutat cu ministrul Agriculturii pentru a fi regândit, astfel încât să obţinem o performanţă suplimentară”, a spus Boc.
Prin programul „Primul Siloz”, fermierii pot depozita grâul sau alte cereale în silozuri licenţiate, pentru care primesc un certificat de depozit, asigurat de Fondul de Garantare a Creditului Rural. Pe baza certificatului, agricultorii pot beneficia de un împrumut bancar garantat de stat, nemaifiind nevoiţi să vândă cerealele imediat după recoltare, când preţurile sunt mai mici, şi pot să efectueze lucrările de toamnă cu creditele obţinute.