„Trebuie găsită o soluţie echilibrată care să protejeze ambele părţi. Acum, decizia este la Parlament, unde ordonanţa se află în dezbatere”, a spus la postul public de televiziune, după o discuţie avută, la Guvern, cu oficialii FMI.
El a susţinut că acest subiect nu a fost discutat de reprezentanţii FMI cu cei ai Guvernului, ci doar cu membrii Comisiei pentru Buget din Camera Deputaţilor şi oficialii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, a declarat, joi, că modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit ale populaţiei într-o formă „satisfăcătoare” va reprezenta o condiţionalitate pentru eliberarea următoarei tranşe din acordul stand-by.
Surse oficiale au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că FMI a transmis băncilor comerciale, prin intermediul BNR, un formular tip, în care fiecare instituţie de credit va trece pierderile potenţiale calculate în cazul în care ar aplica strict prevederile OUG 50/2010.
Franks a avut, joi, o întâlnire cu preşedintele Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor, Viorel Şefan, pe tema Ordonanţei 50/2010.
La finalul întâlnirii, Viorel Ştefan a anunţat că FMI ar putea condiţiona acordarea următoarei tranşe din acordul stand-by de modificarea OUG 50/2010 până la data de 15 decembrie, unul dintre amendamente vizând eliminarea referirilor la contractele în derulare.
OUG 50/2010 a fost votată de Senat în forma aprobată de Guvern şi se află în prezent la avizare în Comisia pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Cemera Deputaţilor, cameră decizională.