- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Boc: Reducerea CAS pentru angajatori va fi prima măsură când economia permite, dar acum nu e posibil
Reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori va fi principala măsură adoptată de Guvern atunci când datele economice vor permite o astfel de relaxare fiscală, în prezent neputând fi însă avansat un termen pentru aplicarea acestei diminuări, a declarat, luni seara, premierul Emil Boc.
Emil Boc (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
"Azi nu putem promite, dar reducerea CAS este prima măsură avută în vedere dacă economia va avea un curs ascendent, atunci când datele economice vor permite", a spus Boc, la TVR.
El a arătat totodată că în prezent nu poate promite eventuale recuperări de salarii în sectorul public şi indexări de pensii, aceste măsuri depinzând de rezultatele economice ale primului trimestru.
Premierul a declarat anterior că Guvernul va lua în calcul o uşoară recuperare salarială în sectorul public şi indexare a pensiilor, dar numai condiţionat de stabilitate şi creştere economică, fără să se angajeze în măsuri populiste care pot destabiliza ţara.
Şeful Guvernului a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde.
Un anunţ similar a fost însă prezentat şi în luna noiembrie 2011, când liderii coaliţiei de guvernare au convenit că salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista "derapaje mari" în Europa şi în România în privinţa creşterii economice.
Această variantă a fost inclusă deja în raportul elaborat de Guvern la proiectul de buget pentru 2012, stabilindu-se că "salariile din sectorul public şi pensiile vor fi majorate prudent în cursul acestui an, în cazul în care condiţiile economice vor permite".
Acelaşi paragraf a fost inclus şi în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI după redactarea proiectului de buget.
Într-o conferinţă de presă susţinută în luna noiembrie, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să îngheţe salariile şi pensiile în sectorul public, dar să le poată majora limitat la mijlocul acestui an dacă evoluţia de până atunci a veniturilor bugetare va permite acest lucru.
El a precizat că orice creştere a pensiilor va fi modestă, nu cum se întâmpla în trecut, şi a dat ca exemplu o creştere, probabilă, echivalentă cu rata inflaţiei, de 3-4%.
Franks a precizat că o delegaţie a FMI va veni în luna aprilie la Bucureşti, pentru a discuta despre acest lucru cu autorităţile române.
Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, duminică, asupra pericolului pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste.
"În raport cu costurile, cu suferinţele pe care românii le-au avut pentru a ajunge la această stabilitate, ar fi păcat să ajungem la dezechilibre, pentru că tot efortul din 2009, 2010, 2011 se poate pulveriza printr-un singur act normativ populist", a avertizat, duminică, preşedintele Băsescu.
De altfel, şeful statului a declarat că, potrivit unor prognoze, există riscul ca statele din zona euro să intre în recesiune în a doua parte a acestui an, iar, în acest caz, România s-ar putea afla în dificultate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO